Este vorba despre Diana Moraru (campioană cu ICIM Univ Goldiş) şi surorile Laura şi Ştefania Pal (medaliate la juniori cu LPS Gloria).
„Europenele”, preparate in orasul nostru
<p>ARAD. Naţionala de baschet junioare a României, Under 18, va pregăti Campionatul European (Oradea, august) în oraşul nostru. Trei jucătoare din Arad au fost convocate în lotul lărgit (15 jucătoare), după stagiul centralizat de la Arad urmând a se fixa lotul de 12 cu care se va ataca „europenele”.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Candidata democrată, Kamala Harris, l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican, Donald Trump, să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Rusia să fie prezentă de această dată, relatează AFP.
România
Valoarea maximă a viiturii s-a înregistrat sâmbătă la Budapesta, debitul maxim al Dunării fiind de 8.200 mc/s, ceea ce ar putea determina debite maxime semnificativ mai mici la intrarea pe teritoriul românesc, a anunţat Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), într-o postare pe Facebook.
Local
14% din absolvenții de etnie romă de gimnaziu au luat note de trecere la Evaluarea Națională, anul trecut, în Arad. La Bacalaureat, doar 7 din cei 45 de absolvenți s-au înscris la examen.
Mapamond
Comisia electorală din statul american Georgia a aprobat vineri un nou regulament ce impune numărarea manuală a buletinelor de vot pentru alegerile prezidenţiale de pe 5 noiembrie în acest stat, unde Donald Trump şi-a contestat în 2020 înfrângerea, transmite AFP.
Local
CFR a scos la licitație procedura de atribuire a contractului pentru modernizarea a patru treceri la nivel cu calea ferată din Regionala Timișoara, printre care și cea de pe Calea Aurel Vlaicu, de la ieșirea spre Pecica.
5
Local
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, supervizor al lucrărilor de pe Varianta de Ocolire Arad Est, transmite că stadiul la care a ajuns șantierul a trecut de 75 la sută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!