GHIOROC. Un club mic, cu rezultate mari. Meritul aparţine familiei Carol şi Cristina Szabo, antrenorul, respectiv, preşedintele CS Podgoria Ghioroc. Iar parteneriatul încheiat cu CS Universitatea Arad (preşedinte Ovidiu Şerban), pe secţia de judo, a dat roade, dovadă cele 151 de medalii câştigate în primele şase luni ale acestui an.
Bilanţul este unul de excepţie: cinci campioni naţionali, un vicecampion şi zece medaliaţi cu bronz în întrecerile naţionale. Un total de 112 medalii de aur, 16 de argint şi 23 de bronz, plus două trofee pe echipe: un loc unu şi un loc trei. Dar şi doi sportivi calificaţi la întreceri internaţionale: Elena Costea, la Balcaniasa Under 15, şi Lorena Podelenczki, la Balcaniada de seniori şi la European Open.
„Felicitări sportivilor şi mulţumiri părinţilor. Respecte şi aplauze pentru primarul Corneliu Popi-Morodan şi Consiliul Local Ghioroc, pentru reprezentanţii CS Universitatea Arad, Ovidiu Şerban şi Ramona Haidu, pentru toţi sponsorii şi susţinătorii clubului nostru. În luna iulie, kimono-ul va fi înlocuit cu costumul de înot, Cristina Szabo urmând să coordoneze activitatea în bazin şi celelalte activităţi sportive şi de socializare. Suntem un club mic cu suflet mare şi avem ambiţia de a scoate cât mai mulţi campioni pe tatami” – a spus sensei Carol Szabo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!