Opt echipe formate din jucători născuți în anul 2014 s-au prezentat la startul Memorialului Ionuţ Leac, maestrul de ceremonii fiind ucenicul regretatului antrenor, Gabriel Hărduţ, actualul preşedinte al Comisiei de Copii şi Juniori din cadrul AJF Arad.
După disputarea jocurilor din grupe, pe sinteticul de pe Şega s-au jucat meciurile de clasament: Fortuna Arad – Unirea Sântana 1-3 (1-1), după 7 m şi Viitorul Arad – UTA 1-0 (semifinale); Unirea Gurahonț – FC Zimandu Nou 2-0 (locurile 7-8); Progresul Pecica – CS Socodor 2-1 (locurile 5-6); UTA – Fortuna Arad 0-2 (finala mică); Viitorul Arad – Unirea Sântana 4-0 (finala mare). Au fost acordate şi două premii speciale: Mario Fratarcangeli (Viitorul Arad), cel mai bun jucător şi Karym Cohan (UTA), cel mai bun portar. Au arbitrat: Adrian Bunaciu şi Paul Iovescu.
Partenerii Memorialului Ionuţ Leac au fost: Primăria Municipiului Arad şi AJF Arad, iar sponsori: Angelia, Helvetica Milk, Smart House Color şi Pizza 5 Colţuri. Ca în fiecare na, familia regretatului Ionuț Leac, fiica Adela, ginerele Sorin și nepotul Dragoș le-au pregătit pachete cu dulciuri participanților, dar și o câte o felie de pizza.
Pentru Viitorul Arad au jucat: Darius Catalan, Silvian Vladu, Robert Suciu, Adrian Suciu, Ianis Mercea, Tudor Ștef, Marian Soica, Amos Pușcaș, Rareș Herdeuț, Ademar Georgescu, Mario Fratarcangeli şi David Cantanzariti. Antrenor: Tiberiu Bier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!