Pentru că FR Baschet vrea competiţii inutile, la sfârşitul săptămânii, la Tg. Mureş, a avut loc unul din turneele semifinale ale echipelor-satelit din Liga Naţională. Miza: amorul artei.
Sub conducerea prof. Dan Moraru – în lipsa lui Ildiko Sereş, care a dat bir cu fugiţii, după scandalul în care a fost implicată – , 8 jucătoare în galben-albastru au bifat o acţiune care trebuia bifată. Este vorba despre: Adela Mercea, Ildiko Nagy, Patricia Gădărici, Isabela Ciorban, Larisa Eberwein, Diana Spinean, Carina Toth şi Alexandra Vaţi.
Iată rezultatele arădencelor: 71-73, cu U Cluj 2; 86-68, cu Sepsi 2 şi 60-68, cu Sirius 2 Tg Mureş.
Mulţumit
Prof. Dan Moraru a „creionat” succint prestaţia din acest turneu: „Am făcut un prim meci foarte bun, în care Adela Mercea a avut o aruncare de trei puncte în ultima secundă, prin care puteam câştiga. Jocul doi a fost la discreţia noastră, iar în ultimul joc, oboseala şi câteva minute de degringoladă ne-au costat. Una peste alta, suntem mulţumiţi”.
Mesajul lui „Branki”
Căpitanul echipei Univ Goldiş ICIM Arad în sezonul recent înscheiat, Brankica Hadzovic, a postat un mesaj emoţionant pe Facebook: „Multe lucruri s-au întâmplat de-a lungul sezonului, unul şi cu bune şi cu mai puţin bune. La final însă, cred că am făcut o treabă bună. Toţi cei care ne-aţi fost alături, aţi avut partea voastră de merit în acest rezultat final. Cer iertare suporterilor pentru că le-am provocat emoţii uneori şi le mulţumesc pentru susţinerea pe care ne-au oferit-o până la final. Un mulţumesc special şi lui Emanuel Mariş (FCC Environment), fără al cărui sprijin ca sponsor nu am fi avut echipă. Nu ştiu ce se va întâmpla sezonul viitor, dar vreau să vă spun că sunteţi fantastici. Întotdeauna veţi avea respectul meu şi vă iubesc pe toţi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!