– De unde dragostea de fotbal și cum ați pătruns în fenomen?
– Prima oară am făcut cunoștință cu fotbalul organizat la piticii lui Corvinul Hunedoara. Eu locuiam cu părinții în vecinătatea stadionului Corvinul, părinții mei erau din Săvîrșin, dar au lucrat în Hunedoara. Nu trebuia decât să trec strada. După ce părinții mei s-au pensionat, ne-am mutat la Săvârșin, iar pe la 10-11 ani am făcut parte din echipa de juniori a UTA-ei Arad, la nea’ Dan Alexandru, ca portar, împreună cu Țîrban și Iova. Când a retrogradat UTA în B în 1977, am fost dat la CFR Arad, în Divizia C, unde l-am avut ca antrenor pe profesorul Marius Demian, iar antrenor cu portarii era Silviu Iorgulescu. Am mai jucat și în armată la Înfrățirea Oradea, Metalurgistul Sadu, în Divizia C, iar finalul de carieră l-am petrecut la Săvărșin, unde am evoluat din anul 1984 până în anul 2000, la echipele Constructorul și Viitorul Subcetate.
– Ce fotbaliști de renume ați cunoscut în acei ani pe la echipele pe la care v-ați perindat?
– Am cunoscut fotbaliștii din anii de glorie ai Corvinului: Lucescu, Văetuș, Mateuț, Bogdan, Dumitrache, Iancu, Petcu și apoi la Arad, generația utistă a lui Domide, Silviu Iorgulescu, Brosovszky sau Kukla.
– Ne puteți face cunoscute câteva echipe care au evoluat în acea perioadă în zona Văii Mureșului?
– Au fost mult mai multe decât acum, campionatul era organizat altfel, deplasările erau mai scurte. Îmi amintesc de: Constructorul și Viitorul Săvîrșin, Mureşana Petriș, Banatul Căpâlnaș, Unirea Bata, Mureșul Vărădia de Mures, Olimpia Bîrzava, Unirea Ususău, Voința Milova și Luptătorul Lipova (echipa armatei din Lipova).
– Ne relatați și câteva amintiri plăcute din lumea fotbalului?
– Am trei. Prima este dintr-un cantonament din timpul armatei, unde am participat ca jucător la Metalurgistul Sadu, în 1981, împreună cu Victor Pițurcă și Aurel Țicleanu, viitoarele staruri ale Universității Craiova, iar antrenor era Mitică Oțet. A doua, tot dintr-un cantonament de două săptămâni, în anul 1984, la Geoagiu Băi, cu Dacia Orăștie, echipă antrenată pe-atunci de Florea Dumitrache. A treia și poate cea mai plăcută, e legată de echipa din comuna natală. Mă bucur că am reușit să reprezint Săvîrșinul în lumea fotbalului, timp de 16 ani din 1984 până in 2000.
– Veți avea ocazia să reveniți în curând în iarbă, ce părere aveți despre inițiativa AJF Arad de a organiza un campionat județean de old-boys ?
– Este lăudabilă ideea acestui proiect și sunt sigur că va fi dus cu bine până la final. Mai ales că Aradul a fost gazda primului meci de fotbal de pe actualul teritoriu românesc. Eu promit că voi ajuta la finalizarea acestei inițiative, Valea Mureșului va fi prezentă cu câteva echipe ce vor purta vechile denumiri.
A consemnat
Ioan Hamza
Citiți principiile noastre de moderare aici!