GYOR. Extraordinară performanţa de pe tatami a Carolinei Szabo, judoka legitimată (şi) la CS Universitatea Arad – Podgoria Ghioroc. Având dublă cetăţenie româno-maghiară, Carolina a participat la finala naţională Under 18 din ţara vecină, într-o companie selectă, cu 317 sportivi de la 76 de cluburi. Şi pentru al 8-lea an consecutiv, judoka pregătită de tatăl ei, Carol Szabo, a izbutit să urce pe podiumul de premiere în Ungaria.
Cu cinci victorii, toate prin ippon şi un singur eşec, Carolina Szabo (15 ani) a cucerit medalia de bronz a categoriei 52 kg, în condiţiile în care a luptat cu adversare şi cu doi ani mai mari ca vârstă.
„Carolina a avut un parcurs foarte bun. A fost învinsă în sferturi, printr-o decizie de arbitraj discutabilă, după care a câştigat două recalificări şi meciul pentru bronz, urcând pentru a opta oară pe podiumul naţional din Ungaria” – spune Carol Szabo, cel care şi-a însoţit fiica la competiţia desfăşurată la Gyor.
Să mai spunem că Carolina Szabo a punctat pentru BM Kano Bekescsaba, club condus de un nume de legendă al judo-ului maghiar, sensei Gyani Janos. Şi că există premize să accepte oferta Federaţiei din Ungaria, în condiţiile în care nu este apreciată la justa valoare la noi în ţară.
Trimite articolul
XFelicitări!
Felicitari !
Oare care-s cozile de topor si secaturile de la Federatie care se fac ca ploua, ridicand din umeri cand fata asta are performanta si este atrasa sa se lupte sub culorile altei tari ? Niste incompetetnti, jafuri care stau pe salarii grase si isi bat joc de sportivii extraordinari care reusesc prin forte proprii sa se afirme. Rusine sa le fie, lor si celor care ii au sub conducere !
Felicitari si la cat mai multe succese ! A,si sa nu uit !! Fata draga,pleaca din tara cat mai repede si fa sport in conditii civilizate,ca sa iti asigure deplina afirmare !!
Cine dorește să facă sport de P E R F O R M A N Ț Ă pleacă din România. Banii prevăzuți pentru sport nu vor ajunge niciodată la Arad. Se pierd pritre mîinile miticilor.
Ptiu …pe tine, frumoasa esti ca limba rusa!