Biroul Federal al FR de Baschet a decis să instituie un centru de excelenţă pentru echipa naţionale de cadete (U16).
Sportul Studenţesc a fost ales drept club care să reprezinte acest centru de excelenţă, iar iniţial antrenor principal a fost numit arădeanul George Mandache, cel care a condus naţionala Under 16 spre medalia de bronz a Europenelor din Bulgaria, grupa a doua valorică, ratând însă la „mustaţă” promovarea în elită. Cum însă profesorul Mandache a refuzat propunerea, FRB a apelat la secundul arădeanului, Ştefan Săndulache, profesor la clubul BC 97 Bucureşti.
Din lotul echipei fac parte jucătoare aflate în vizorul echipei naţionale de cadete în principal, dar şi în cel al altor loturi naţionale, în această ultimă categorie intrând arădeanca Ozana Mărginean, care, probabil, s-a săturat de postura de rezerva-rezervelor la BC ICIM, luând drumul Capitalei, târgoviştencele Ana Mavrodineanu şi Taisia Lungu, ultima plecată din oraşul natal pentru efectuarea studiilor. De remarcat că în ediţia care va debuta în 11 septembrie, Aradul va avea alături de Ozana Mărginean doar două jucătoare născute în oraşul nostru: Biana Drăguş-Urban (ICIM) şi Monika Broşovszky-Boriga (MCM Târgovişte).
Echipa Ozanei Mărginean (18 ani; 1,76 m, fundaş) va susţine primul meci oficial sâmbătă, ora 14.30, la Sibiu, cu Univ. Alba Iulia, în Cupa României.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!