Prima repriză a fost ceva mai echilibrată, oaspeţii având prin Moţ două ocazii de a marca în minutele 4 şi 21. Gazdele trec la timonă şi după ocaziile lui E. Calancea (min. 26-şut blocat de la 6 m) şi Orza (min 31-şut de la 30 m scos de sub bară de Vasii) deschid scorul în min. 38 prin Popa, acesta fructificând o pasă ideală a lui Gyorgy. Repriza a doua va fi un festival de goluri la poarta arădenilor. În min. 67 Gyorgy pătrunde nestingherit prin apărarea adversă şi înscrie cu un şut plasat, trei minute mai târziu E. Calancea marchează printr-un şut cu boltă de la 18 m, Popa face dubla în min. 77 din pasa lui Berlan, pentru ca acelaşi talentat junior Berlan să închidă tabela în min. 85 cu un şut viclean de la 14 m: Păulişana Păuliş-Banatul Sânicolau Mic 5-0 (1-0).
Formaţii
Păulişana: Dulhaz-Itu, Suciu, L. Calancea (cpt.), Ambruş, E. Calancea, Savu, Orza, Geanîm, Popa, Gyorgy. Au mai jucat: Lazăr, Berlan, Albulescu. Antrenor Mihai Roşca.
Banatul: Vasii-Marinaşi, Sighete, Barb, Iancu (cpt.), Radu, Ciubăncan, Hans, Păcurar, Moţ, Stancu. Au mai jucat: Revnic, Trifoi. Antrenor Marius Ciubăncan.
Au arbitrat foarte bine: Cristian Trif, Violeta Nicoraş, Roland Opitz.
Observatori AJF: Doru Herţeg, Romulus Babău.
La juniori 2-2.
Citiți principiile noastre de moderare aici!