INEU. Dacă juniorii mari de la ACB Ineu au părăsit Cupa României încă din primul tur preliminar, după un 4-6, acasă, cu LPS Bihorul Oradea, echipa Under 17 a reuşit să acceadă în faza optimilor de finală. Echipa pregătită de Leo Pinţa, Marcel Ponta şi Feri Toth a învins în 16-imi pe Luceafărul Oradea, în oraşul de pe Crişul Repede, scor 4-2 (goluri: Szoke-2, Nica şi Miculaiciuc).
Pentru ACB Ineu U17 au evoluat: Coman – Narcesovici, Purlea, Popa, Palcu, Flonta, Nica, Szoke, Varga, Sas, Miculaiciuc. Au mai jucat: Mercea, Cheta şi Ene.
„Am reușit în ultimele două jocuri oficiale ale anului rezultate remarcabile, unul în campionat, la Reghin și acum în Cupă, la Oradea. Este de remarcat autodepășirea băieților, felicitaţi de președintele Adrian Palade și coordonatorul Academiei, prezenți la Oradea. Acești băieți au valoare și sunt convins că vor fi cooptați la echipele de seniori de la Liga 4-a și chiar a 3-a”, a spus Pința.
Citiți principiile noastre de moderare aici!