În vârstă de 24 de ani, Dora este originară din Timișoara, măsoară 1,83 metri și joacă pe poziţia de extremă. Noua jucătoare a grupării „galben-albastre” are la activ 135 de partide pe prima scenă a baschetului românesc și 21 în Cupa României.
Sezonul trecut, aceasta a avut cea mai bună linie statistică din cariera sa, în cele 8 sezoane de Ligă Națională. Performanțele sale au format un indice al eficienței de 7,5 unități într-o medie de 22,05 minute pe partidă. A strâns 6,4 puncte pe meci, 3,5 recuperări și 2,5 assisturi. 18 a fost numărul maxim de puncte reușite într-un singur meci, în sezonul trecut la Timișoara, în partida pierdută, la limită, cu Brașovul.
Fostă componentă de bază a naționalei U20 la Campionatul European din 2014, Ardelean a fost jucătoarea cu cele mai bune prestații dintre „tricolore”. În cele 9 confruntări disputate de România la această competiție, Dora a avut medii de 9,8 puncte și 7,4 recuperări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!