Turneul a starnit interesul celor mai buni şi mai
ambiţioşi 40 de jucatori amatori ai
Aradului.
Valoarea totală a premiilor este de peste 2500
lei, existând etape intermediare, fiind
premiaţi liderii de la sfârşitul
fiecărei luni. Bineînţeles, la final,
în 15 septembrie, vor fi premiaţi liderii
clasamentului general. Fiecare participant a primit, la
start, un număr de puncte, după formula 1 200
puncte minus numărul de ordine al
înscrierii. Competiţia se
desfaşoară în sistem challenge, fiecare
participant putând sa provoace un alt participant
situat mai sus sau mai jos în clasamentul
sportiv. Fiecare meci câştigat adună 50
puncte în plus, fiecare joc pierdut, 50 în
minus.
Iată câteva din gândurile celor
implicaţi în această competiţie de
tenis rezervată amatorilor:
Mădălina Moşneag, organizatoare:
„Este pentru prima oară când
organizăm un astfel de turneu şi ne
bucurăm că am găsit interes printre
iubitorii sportului alb. Jucătorii s-au
arătat încântaţi de regulamentul
competiţiei şi premiile puse în
joc”.
Geza Kosora, câştigător etapa I (15
mai – 15 iunie): „Ideea acestui turneu este
binevenită, pentru cei care doresc să
facă puţină mişcare”.
Ionel Crişan, câştigător etapa
II (15 iunie – 15 iulie): „Apreciez în
mod deosebit sistemul de provocare foarte flexibil,
având posibilitatea de a întâlni mai
mulţi adversari”
Dragoş Torge, cel mai tânăr
participant: „Mă bucur că am
şansa de a-mi măsura forţele cu
jucători mai experimentaţi, de la care am
multe de învăţat”.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!