Acesta, împreună cu timişoreanul Gheorghe Bia, va răspunde de partea de Vest a ţării, urmând să monitorizeze şi să propună sportivi spre loturile naţionale.
„Am primut cu multă bucurie această veste. Este o onoare să faci parte din elita antrenorilor sportului cu mănuşi din România. Nu a fost uşor să ajung aici, în spate stau ani de muncă şi sacrificii. Ne va fi greu să ne menţinem la nivelul anului 2010, cu minim trei prezenţe la mari competiţii internaţionale, Ştefan Caşlarov, la mondialele de tineret, Cristofor Alexandru, la europenele de seniori şi Eugenia Anghel, la europenele de senioare, dar vom încerca să ţinem sus ştacheta performanţei” – ne-a declarat maestrul Adolf Ivanovici, cel care se confundă cu istoria Box Club UVVG Arad.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!