STOCKHOLM. Tenismenul arădean Marius Copil, jucător venit din calificări şi locul 181 ATP, îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych, chiar de ziua lui, astăzi (în jurul orei 21.00), principalul favorit și numărul 7 mondial, în sferturile de finală ale turneului de la Stockholm (Suedia; premii 521.405 euro).
Marius Copil şi Tomas Berdych s-au întâlnit o singură dată în circuitul ATP, cehul impunându-se cu scorul de 6-3, 6-4, în primul tur al turneului din acest an de la Dubai.
Premiul lui Copil pentru participarea în sferturi de finală la Stockholm este de 57 de puncte ATP şi 16.225 de euro.
„Sfert” la Brisbane
Ultima oară când Marius a ajuns în sferturile unui turneu ATP a fost la începutul acestui an, la Brisbane, unde tot din calificări a trecut două tururi pe tabloul principal, cedând onorabil în fața australianului Lleyton Hewitt, scor 4-6, 2-6, nu înainte de al depăși pe francezul Gilles Simon (19 ATP în acel moment), scor 7-5, 6-3, în turul secund.
Omul casei
În Suedia, reprezentantul CSM Arad este prezent pentru a cincea oară! Prima prezență la prestigiosul turneu ATP s-a consumat în 2009, când a cedat în primul tur al calificărilor cu francezul Clemnet. După o pauză de un an, Copil a revenit la Stockholm în 2011, depășind faza calificărilor, pentru un duel pierdut cu finlandezul Nieminen, 3-6, 6-7(4), performanță depășită în 2012, când a câștigat 4 meciuri, cedând în turul secund, 4-6, 6-7(4) cu Almagro (12 ATP în acel moment). În fine, la ediția trecută, Copil a câștigat 3 partide, cedând în primul tur al tabloului principal: 3-6, 4-6 cu bulgarul Dimitrov.
Citiți principiile noastre de moderare aici!