Dorel Cura se grăbeşte ca fata la măritat. Nu mai are răbdare, deşi chiar când a fost ales a spus că nu se atinge de comisiile de la AJF Arad decât după terminarea campionatului. Aşadar, şi-a încălcat propriul cuvânt.
Din păcate, este tot mai probabil ca la AJF să se instaureze o altfel de dictatură, de această dată avându-l în vârf chiar pe noul preşedinte. Sprijinit necondiţionat de către PDL Arad, Dorel Cura „taie şi spânzură”. Mâine, în prima şedinţă a Biroului Executiv îi va da afară pe preşedinţii de la comisiile importante. Din informaţiile pe care le deţinem, votul va trece fără probleme, căci membri Comitetului Executiv au fost informaţi „de unde bate vântul” şi se va vota ca la partid, toată lumea de-acord.
Primul executat va fi Mircea Toderici, acolo fiind şi cea mai mare miză. Locul său va fi luat de Claudiu Tripa. Comisia de disciplină, unde era neamul lui Selejan, Ciprian Horga, va fi condusă de Flavius Domide, iar Dorel Cura îi va ceda şefia de la competiţii lui Adrian Lucaci. „Trompeta” lui Selejan, Gheorghe Igreţ va „zbura” şi el, locul său la legitimări urmând să fie luat de Teodor Gherle.
Aşadar, de acum încolo va fi linişte la AJF, nimeni nu va mai mârâi.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!