ARAD. Patru marcatori (Morata, Batshuayi, Embolo și Leao), trei scoruri corecte (Elveția-Camerun, Belgia-Canada şi Brazilia – Serbia), dar şi trei jocuri în care nu a punctat i-au adus 20 de puncte lui Constantin Preda din Iaşi, zestre cu care a câştigat etapa a doua din cadrul concursului „Scorul corect îţi aduce premii”. Câştigătorul a strâns cu doar un punct mai mult decât alţi doi competitori din cei 186 de participanţi care au trimis taloane la etapa a 2-a.
Iată-i pe cei mai inspiraţi în etapa 2: 1.Constantin Preda (iaşi) 20p; 2-3. Gavril Mucsi (Lipova) şi Adelina Pasc (Vîrfurile) ambii cu 19p; 4. Gabriel Zserai (Arad); 5-14.Cornel Baciu (Arad), Rafael Balaj (Arad), Dana Ionescu Bidişel (Sântana), Florin Forton (Arad), Marius Muntean (Cluj), Ciprian Nuţiu (Livada), Ciprian Oneţ (Arad), Simona Pasc (Vîrfurile), Constantin R. Preda (Iaşi) şi Georgeta Velescu (Brăila), toţi cu 16p.
Premiul câştigătorului de etapă – o minge de fotbal, un tricou personalizat CM Qatar 2022, un bidon de apă, o boxă bluetooth şi un voucher de 5% reducere la achiziţia de panouri fotovoltaice de la Smart House – va fi trimis prin curier la o adresă pe care ne-o va indica Constantin Preda din Iaşi.
În ierarhia generală după două etape topul arată astfel: 1.Constatin Preda 41p, 2-3.Marius Marc (Lupeşti) şi Ciprian Nuţiu 36p, 4-7.Viorel Necşa (Ghioroc), Constantin R. Preda (Iaşi), Daniela Ţucudean (Arad) şi Gabriel Zserai 35p; 8-13.Lucian Botaş (Apateu), Ion Chiper (Brăila), Gavril Mucsi, Tatiana Păulişan (Arad), Paul Prodan (Arad) şi Alexandru Sabău (Felnac) 32p; 14-20.Cornel Baciu, Rafael Balaj, Marius Muntean, Cornel Musca (Sântana), Daniela Oneţ (Arad), Izabela Roman (Botoşani) şi Silviu Socaci (Arad) 31p. TOP 3 fete se prezintă astfel: 1.Daniela Ţucudean 35p, 2.Tatiana Păulişan 32p, 3-4.Daniela Oneţ şi Izabela Roman 31p.
Acest concurs este susţinut de partenerii: Smart House, Hotel Parc Moneasa, AFC UTA, Paradisul Copiilor, Pizza Ruby şi House of Colors.
Citiți principiile noastre de moderare aici!