Descoperit de regretatul şlefuitor de talente în sportul cu mănuşi, Florian Barna, la clubul Motorul din Aradul Nou, Andrei Marcu (15 ani) a avut un an 2023 foarte bun care l-a propulsat la Centrul Naţional Olimpic de la Brăila. Pugilistul legitimat acum la Basti Box Salonta, filiala Arad, unde este pregătit de Marius Tătar, Sebastian Silaghi și George Popescu, are în palmaresul de anul trecut două medalii la nivel naţional – aur la Cupa României de la Iași şi bronz la Campionatul Național de la Brăila – , dar şi câteva performanţe internaţionale. Pe lângă victoriile din turneele din Polonia (Boguchwala și Debica) și Ungaria (Eger și Vecses), Andrei Marcu se mândreşte cu medalia de argint obţinută la Campionatul Balcanic de juniori, pierzând finala categoriei 60 Kg, la puncte, cu grecul Angeles Kalamaris.
Toate aceste rezultate l-au adus în atenţia antrenorilor federali, care l-au convocat pentru pregătiri centralizate la Centrul Naţional Olimpic Brăila. În privinţa competiţiilor de anvergură din acest an, Andrei Marcu va încerca să facă o bună impresie la Dracula Open (februarie), dar şi la Cupa României (mai) şi Campionatul Naţional (mai), iar rezultatele să-l propulseze în lotul tricolor care va participa, în toamnă, la Campionatul European de juniori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!