AMEFA Arad joacă la bazinul Crișul din Oradea singurul turneu de play-out din această ediție a Superligii de polo pe apă, masculin. Meciurile din tur s-au disputat joi și vineri. Arădenii au cedat cu 9-12 în fața gazdei Crișul și 1-16 cu Sportul Studențesc. Au obținut a doua victorie stagională tot cu Politehnica Cluj, scor 13-11.
Primele două partide s-au disputat joi seara. Meciul dintre Crișul Oradea și AMEFA Arad s-a încheiat 12-9 (1-1, 2-1, 5-4, 4-3). Claudiu Grama a fost cel mai bun marcator al partidei, reușind 4 goluri pentru echipa arădeană, la care Armean a înscris 2 goluri, iar Andrei, Baciu și Toma câte un gol. La gazde cei mai buni marcatori au fost Luncan și Nagy, cu câte 3 goluri.
În celălalt joc al primei runde, Sportul Studențesc București a învins Politehnica Cluj cu 17-4. Vineri dimineață a fost programată a doua etapă din turul play-out-ului. Crișul a învins Poli cu 9-8.
AMEFA Arad a întâlnit Sportul Studențesc și a pierdut cu 1-16 (1-5, 0-2, 0-2, 0-7). Grama a fost unicul marcator arădean, iar la învingători Pîrîianu s-a remarcat cu 5 goluri. Bucureștenii au ratat de puțin play-off-ul, fiind la egalitate cu ultima calificată, Rapid, cu 40 de puncte. Sportul a strâns în sezonul regulat mai multe puncte decât celelalte trei echipe din play-out la un loc.
Din nou cu Poli
Formația arădeană, care și-a format lotul în grabă, după startul campionatului, a obținut a doua victorie stagională vineri seara, contra aceluiași adversar pe care îl învingea la finalul sezonului regulat, Politehnica Cluj. AMEFA s-a impus cu 13-11 (2-5, 2-1, 2-3, 7-2). Au contribuit la succes Armean cu 4 goluri, Toma 3, Samuilă 2, iar Matei, Nazarie, Grama și Teodorescu, cu câte un gol. La învinși s-au remarcat Silav cu 4 goluri și Bindea cu 3.
În celălalt meci al etapei a 3-a din play-out, care a încheiat turul, Sportul a învins Crișul cu 11-6. Returul se dispută sâmbătă și duminică. Astăzi arădenii au două partide, cu Crișul (ora 9) și Sportul (17), iar duminică vor încheia campionatul cu Poli (9).
Citiți principiile noastre de moderare aici!