Dacă în ultimii ani arădenii se luptau pentru primul loc în grupa a doua valorică (locurile 5-8), în actualul sezon, AMEFA pare incapabilă de a visa mai sus de locul şase, Rapidul oferind lecţii deschise chiar în bazinul „Delfinul”. Cât despre vremurile în care Aradul lupta pentru medalii în poloul românesc, obţinând titlul de vicecampioană, sau evolua în cupele europene, par la ani lumină distanţă, şi irepetabile atâta timp cât autorităţile locale nu se implică, iar viitorul nu este deloc în atenţia clubului arădean, care în ultimele sezoane nu a înscris nicio echipă în competiţiile juvenile. Cu o singură excepţie, acum doi ani, însă scoruri de genul 0-46 au dus, iarăşi, la renunţare.
Cât despre noul bazin de polo din Subcetate, ce va fi, probabil, inaugurat, în primăvară, ar putea ajunge doar unul de agrement, în condiţiile în care poloul arădean se află în „moarte clinică”, iar despre competiţii de nataţie oficiale nu poate fi vorba, pentru că bazinul nu are lungimea suficientă.
Elevii lui Cristian Cosma vor reveni în bazin în 12-13 ianuarie, când la Arad ar trebui să poposească campioana Steaua, în prima rundă a returului.
Clasament tur
1. Steaua 14 14 0 0 42pct.
2. CSM Oradea 14 11 0 3 33
3. Sp. Stud. 14 10 0 4 30
4. Dinamo 14 9 0 5 27
5. Rapid 14 6 0 8 18
6. AMEFA 14 4 0 10 12
7. Poli Cluj 14 1 0 13 3
8. Crişul Oradea 14 1 0 13 3
Citiți principiile noastre de moderare aici!