Totul a culminat, în opinia lui Marius Neamţ, cu jocul pierdut la Felnac (scor 0-1), unde în prelungiri, arbitrul Cristi Coroban a oprit un atac iminent de gol la Flavius Pavel pentru că acesta ar fi strigat „eu”, înainte de a prelua mingea pe 6 m singur cu portarul advers.
„Coroban s-a trezit să fluiere pentru așa ceva. Cred că i-a fost frică de egalare, ne-a mai refuzat alte trei-patru faze clare pentru noi, lovituri de pe 16 metri, ce mai, a fost un arbitraj găzdar. Noi am fost nepregătiți fizic, iar Felnacul e printre cele mai slabe echipe cu care am jucat. Noi, pe lângă faptul că suntem nepregătiți fizic, mai avem parte și de arbitraje potrivnice, meci de meci sunt împotriva noastră și nu înțelegem de ce. Tot am spus că ne vom retrage, dar cred că asta vom face în această iarnă, pentru că nu are rost să tot cheltuim banii comunității. Mai bine ținem o echipă de juniori și asta e” a spus Marius Neamț, antrenor-jucător Cetate Săvârșin.
Formaţii
Felnac: Șoltesz – Sabău (min. 76, Baroti), Brozbic, Moisă, Morariu (min. 90, Moldovan), Meszaroș, Adam, Vulpoi (min. 57, Felnacichi), Herlo, P. Bogdan, Gabor (min. 62, Lăcătușu). Săvârșin: D. Petrean – Dumitrescu (min. 90, Ursu), Toc, Bontea, Benescu (min. 71, Boc), I. Bogdan, Sil. Iștoc (min. 51, Căliman), Neamț, Marc, Oprea, Fl. Pavel.
Arbitri: Cristian Coroban – Filip Cîrmaci, Sergiu Burcă. Obs. AJF: Traian Enoiu şi Vasile Rad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!