BUCUREȘTI. Andreea Popescu a fost performera delegației arădene la Campionatul Național de înot pentru juniori, tineret și seniori, cu patru medalii. David Crișan a urcat o dată pe podium.
Întrecerea disputată în bazinul descoperit din Complexul „Lia Manoliu” a fost prima după pauza forțată de pandemia de coronavirus. Clubul Sportiv Municipal Arad a mers cu cinci sportivi, Andreea Popescu, David Crișan, Lucas Rad, Patrick Kugelman și Dacian Codrean, însoțiți de antrenorul Viorel Bitang.
Argint la seniori
Andreea Popescu a urcat de patru ori pe podium. Arădeanca a obținut două medalii în proba de 200 de metri bras: aur la tineret și argint la senioare. Toate categoriile de vârstă au înotat împreună în probe, după care s-a făcut clasamentul separat pentru fiecare. Popescu a mai obținut două medalii de argint la tineret, la 50 și 100 de metri bras.
David Crișan a completat setul de medalii pentru CSM, cu bronzul obținut la 50 de metri spate, juniori. Lucas Rad și-a îmbunătățit performanțele în toate probele, terminând pe 6, 7 și 8 în patru probe de liber. Patrick Kugelman a fost pe 8 la 400m mixt tineret, dar nu a concurat în alte curse din cauza unei accidentări la genunchi. Cel mai bun loc pentru Dacian Codrean a fost 8 la 50m liber, juniori.
La „naționalele” de la București au participat 285 de sportivi de la 53 de cluburi. Pentru înotători urmează peste o lună Campionatul Național în bazin scurt, la Miercurea Ciuc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!