Dragi iubitori ai sportului cu mingea la coş din oraşul nostru, suporteri fideli, reprezentanţi ai mass-media, sponsori şi autorităţi locale, ne adresăm, astăzi, dvs cu speranţa că veţi înţelege demersul nostru şi chemarea la unitate. Cu toţii suntem supăraţi, dezamăgiţi, pentru finalul jocului cu CSM Târgovişte din semifinalele Cupei României. Rănile înfrângerii nu se şterg atât de repede. E uşor să căutăm vinovaţi, să dăm verdicte. Timpul, însă, nu ne este aliat, din contră. Vineri începe play-off-ul, iar cu o atmosferă tensionată, ultimul obiectiv al sezonului poate fi pus în pericol. E timpul să strângem rândurile, să încercăm să ştergem cu buretele „episodul Alba Iulia”, pentru a ne păstra intacte şansele de a ne califica în finala Campionatului Naţional şi a putea visa la o dulce revanşă în faţa grupării de pe Dâmboviţa. Să uităm, măcar până la finalul acestui sezon, lucrurile mai puţin bune şi să fim uniţi. Să ne păstrăm încrederea în aceste jucătoare, în antrenorul Dan Moraru, în dorinţa lor de a se revanşa. Adevăraţii suporteri acum se văd în momentele de cumpănă ale clubului. Doar împreună putem reuşi!
Apel la unitate sub panou
Conducerea Univ Goldiş ICIM Arad, prin preşedintele Marcel Urban, a transmis un apel la unitate către toţi cei implicaţi în familia sportului cu mingea la coş din Arad. Îl redăm integral:
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, candidatura liderului partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Iovanovici-Șoșoacă, fiind validat dosarul de candidatură al liderului AUR, George Simion.
2
UT Arad
„Sunt un jucător tehnic, inteligent, generos și un adevărat playmaker. Sper să obținem toate punctele cu Oțelul și să aducem bucurie suporterilor și clubului.”
1
România
Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare Cod galben de intensificări de vânt ce vizează mai mult de jumătate din județele țării, ce va fi în vigoare până duminică dimineața.
România
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, transmite Agerpres.
Local
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad au intervenit, în decursul anului 2024, la 67.070 de cazuri.
ARADON Sport local
ARAD. Ultima rundă din sezonul regulat din Liga a III-a la fotbal se joacă azi, de la ora 15. Pe noi ne interesează partidele din seria a IX-a, căci acolo sunt echipele din județul nostru.
România
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!