Pe o vreme deloc prietenoasă cu sportul rege, am asistat la partide încrâncenate, urmărite – din păcate – de foarte puţini antrenori din fotbalul juvenil, care ar fi avut ocazia de a-şi completa loturile cu talente (încă) nedescoperite.
La ciclul primar au acces în etapa finală – programată joi, 19 octombrie, la sala de sport UAV, sub ochii preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, oaspete de seamă a Aradului fotbalistic în acea zi – următoarele echipe: Şc. Gimn. „Aurel Vlaicu” Arad, Şc. Gimn. „Mihai Eminescu” Arad, Liceul Naţional de Informatică Arad şi Liceul „Ştefan Hell” Sântana. La gimnaziu, bătălia pentru cele patru locuri calificante s-a dat în „sferturi”, echipele învingătoare obţinând calificarea: Şc. Gimn. Vladimirescu – Şc. Gimn. Sântana 4-1; LN Informatică – Şc. Gimn. „Aron Cotruş” 1-0; „Aurel Vlaicu” – Şc. Gimn. „Cicio Pop” 5-4 (1-1), după 7 m şi Şc. Gimn. Bata – Şc. Gimn. „Nicolae Bălcescu” 2-1.
Citiți principiile noastre de moderare aici!