Arad. Ediția inaugurală a CS FAN Arad la volei a fost onorată de nu mai puțin de 19 echipe, feminin și masculin.
UVVG ProVolei, în frunte
În competiția masculină au existat două categorii valorice, a doua fiind câștigată de CS Fan Arad (2-1 în finala cu Avântul Transilvania Reghin), pe locul trei încheind „Amatorii” Arad. În prima grupă valorică, divizionara secundă UVVG ProVolei Arad a luat „caimacul”, în ultimul act depășind cu scorul de 2-0 pe LPS Bihorul Oradea. Ultima treapă a podiumului a fost ocupată de Alternative Timișoara. Interesant este că toate cele trei echipe au făcut parte, inițial, din aceeași grupă preliminară!
Au câștigat timișorencele
Competiția feminină a strâns 7 formații, Continental Timișoara fiind de departe cea mai „legată”, în finala mare depășind cu scorul de 2-0 pe Westar Arad. Medaliile de bronz au poposit la gâtul fetelor de la ProVolei Arad I, care au învins în finala mică pe CS Hand United Arad.
La final, ocupanții primelor locuri au fost recompensaţi cu diplome, cupe şi medalii, de partea organizatorică ocupându-se Ștefan Gog, președintele CS Fan Arad.
Motiv de mândrie
Pe de altă parte, mai trebuie spus că – zilele trecute – CS Fan Arad, condus de Ştefan Gog, şi-a premiat performerii anului trecut, medaliaţi cu bronz naţional la nivel de seniori, Lucian Bădiceanu şi Cătălin Lelea, ambii desemnaţi cei mai buni sportivi în 2019! Într-o atmosferă de sărbătoare şi bună dispoziţie, cei doi au fost recompensaţi cu premii în bani şi articole sportive.
„Bădiceanu şi Lelea au, în acest an, bronz la Naţionale şi argint la turneul de la Arad, Fan Tour Open. Mai avem două locuri 2, prin Lelea şi Cosmin Ghimeş, la etapele naţionale de la Mamaia. În fiecare an am avut medaliaţi pe plan intern, iar în 2020 ne propunem la fel, podium, dacă se poate chiar dublu, pentru că vrem să înscriem două echipe. Pe plan internaţional vrem să participăm la Balcaniadă şi dacă se poate să cucerim şi acolo medalie. A fost un an bun, sunt destul de mulţumit de rezultate” – a declarat președintele Ștefan Gog.
Citiți principiile noastre de moderare aici!