Antrenorul naţionalei universitare, Dan Calancea (CSU Braşov), va convoca un lot lărgit, din care la finalul pregătirii vor rămâne 12 jucători pentru meciurile oficiale, printre cei aleşi fiind şi elevul său de la Braşov, arădeanul Andrei Mandache (22 de ani, 1,87 m). Alături de Andrei, fiul renumitului antrenor George Mandache, acum la naţionalel de junioare şi senioare, şi fratele Andrei, care evoluează în Italia, în lotul tricolor mai sunt: Adrian Blidaru, Daniel Tudosă, Andrei Dragoş, Adrian Filovici, Florin Muntean, Radu Paliciuc, Paul Chetreanu, Cezar Stănescu, Bogdan Stăncuţ, Mihai Petcu, Vlad Moldoveanu, Cătălin Baciu (toţi trei evoluează în SUA), Mihai Silvăşan, Ionuţ Macaveiu, Titus Nicoară (Austria), Andrei Dohi, Alexandru Mihuţi, Ionuţ Drăguşin, Laszlo Lazăr şi Mihai Buciuman.
„Avem programate şi meciuri de verificare, posibil cu Germania sau Bulgaria, între 12 şi 14 iunie, după care vom continua pregătirea la Oradea şi Timişoara, până în 28 iunie, când avem programată plecarea spre Belgrad. În acest moment venirea jucătorilor din SUA, care activează în colegii, este sub semnul întrebării, dar sper că îi vom avea alături”, a declarat antrenorul Dan Calancea.
La CM Universitare vor participa 32 de echipe naţionale, împărţite în 8 grupe. Echipa României face parte din grupa B, în care va lupta cu Lituania, Emiratele Arabe Unite şi Mexic. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica mai departe. „Lituania pare favorita grupei, ştim cu toţii valoarea baschetului din ţara lor. Despre celelalte două adversare nu prea avem informaţii, dar până la urmă este important ca noi să jucăm bine şi să mergem cu gândul la victorie, indiferent de numele oponentelor”, a explicat Dan Calancea.
Campionatul Mondial Universitar se va desfăşura între 1 şi 12 iulie, în Serbia.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!