„Al patrulea an consecutiv, se desfășoară festivalul «Aradul în mișcare!». Vor fi ateliere unde vom testa: îndemânarea, viteza, talentul, forța și rezistența. Arădenii, cu mic cu mare, fără limită de vârstă, se vor putea întrece la aruncare la țintă, tras la țintă, mini golf, concurs de role (îndemânare), badminton, desene pe asfalt pentru cei mici etc. Vor fi înmânate diplome, medalii și tricouri pentru cei mai buni”, ne-a informat profesorul Gabriel Iazbinsky (Colegiul Preparandia – Pedagogic).
Streetball sub geamurile Primăriei
În cadrul probelor sportive punctul maxim de atracție va fi campionatul de streetball care va avea loc pe platoul din fața Primăriei. Înscrierile pentru acest concurs se fac înainte de competiție până la ora 10.30. În cadrul acestei competiții vor putea participa echipe la trei categorii. Va fi o categorie de 10-14 ani, 14-18 ani și una de 18+. Fiecare echipă va trebui să aibă în componență 3 jucători (minim 1 fată).
Școala care va aduce cei mai mulți elevi la eveniment va primi din partea sponsorilor lavabil pentru renovarea a trei clase de elevi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!