Deoarece colegiul arădean încă nu are un sediu propriu, examenul s-a dat la Sala Polivalentă, aceasta fiind pusă la dispoziție de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Din cei 30 de arbitri, 8 au fost nou veniți, așa că ei au dat un test diferit față de cei care doar și-au prelungit licențierea. Totul s-a petrecut sub atenta supraveghere a președintelui colegiului- Egon Zimmermann, a vicepreședintelui Valeriu Furdui și a secretarei Laura Monica Cioflan. Rezultatele vor fi afișate cât de curând, dar fără îndoială vor fi foarte bune pentru că de-a lungul timpului s-au organizat mai multe cursuri de pregătire, iar manualul de arbitraj a fost studiat din scoarță în scoarță.
Deși trebuia să aibă loc în luna martie, din cauza vremii capricioase, simularea de arbitraj pentru fiecare post de arbitru din cadrul unui raliu, s-a amânat pentru luna aprilie. Acesta este ultimul pas în pregătirea arbitrilor arădeni pentru Raliul Aradului Kia 2018 ce se va desfășura între 25-26 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!