Echipajul de dublu vâsle cadeţi, format din Jidoi Florin Radu (14 ani) şi Mladin Virgil Eugen (13 ani) de la Voinţa Arad, s-a clasat pe locul II. Medaliile de argint le-au fost înmânate de către cea mai titrată canotoare din lume, d-na Elisabeta Lipă, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj.
„Suntem mulţumiţi de evoluţia canotorilor noştri la acest Campionat Naţional, deoarece aceasta confirmă pe deplin eforturile noastre pentru păstrarea şi promovarea canotajului arădean. Este o disciplină sportivă tradiţională al Aradului, care în acest an sărbătoreşte 125 ani de la înfiinţare (1890) şi care a adus multe medalii olimpice şi mondiale arădenilor, motiv pentru care trebuie păstrată şi dezvoltată şi pentru generaţiile viitoare” – spune director Peloc Mateiu.
Participarea la acest Campionat Naţional a fost finanţată din fonduri publice din partea Centrului Municipal de Cultură Arad.
Argint pentru canotajul arădean
Recent, pe lacul Dorobanţ din apropierea Iaşiului a avut loc Campionatul Naţional de canotaj pentru juniori. Au participat 260 canotori de la 20 cluburi, în 31 probe, fiecare pe distanţa de 2000 metri, iar cadeţii sub 14 ani, pe distanţa de 1000 m.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Aproximativ 35% din energia consumată este risipită. E.ON a transmis câteva sfaturi pentru ca în această iarnă facturile să fie cât mai mici.
Local
Sute de copii s-au repatriat cu familiile în ultimul an şi au cerut să fie înscrişi la şcoli din judeţul nostru.
Local
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Ineu.
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
1
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!