Clubul arădean are momentan promisiuni verbale. Nu se pot semna contractele până nu se dă liber la reluare și pentru acest sport.
„Promisiuni verbale există. Urmează ca în perioada imediat următoare să semnăm contractele cu Centrul Municipal de Cultură Arad și FCC Environment, mai avem și ceilalți sponsori care ne ajută. CMCA sau sponsorii nu pot să semneze atâta timp cât nu există temei legal pentru practicarea sportului, au dreptate. Așteptăm ca ministerul să dea undă verde federației și FR Baschet să dea cluburilor. Am înțeles că acest lucru va fi în perioada următoare.
Toată lumea așteaptă în bloc-start să vedem ce se mai întâmplă. Și noi așteptăm undă verde de la FRB, care așteaptă din partea Ministerului Tineretului și Sportului deschiderea porților pentru a începe pregătirea și la echipele din sporturi de sală. Dar să nu uite că și noi avem nevoie de pregătire afară, chiar dacă jucăm în sală. Nu înțeleg diferența între fotbal și celelalte sporturi de echipă. Și noi trebuie să ne pregătim afară în presezon”, ne-a spus Marcel Urban, președintele FCC Baschet Arad.
Probleme peste tot
Oficialul arădean se așteaptă la câțiva pași înapoi după pandemia de coronavirus. „O să se vadă că după această pandemie de coronavirus am făcut din nou câțiva pași înapoi la recesiune, reorganizare, cred că fiecare club e afectat. Am văzut și la cluburile mari, la multimilionari care patronează cluburi foarte serioase și din NBA, și din fotbalul la cel mai înalt nivel, s-au făcut tăieri de salarii. Cum sponsorii dau bani din procentul impozitului pe profit, profiturile scad automat nefiind piață. Vă dați seama că toate palierele și toate nivelele sunt afectate din punct de vedere financiar”, a adăugat Urban.
Negocieri
Clubul mai are contracte cu șase jucătoare românce și pentru sezonul viitor. Nesiguranța și așteptarea împiedică finalizarea negocierilor noi. „Pot să ne fie luate jucătoare de sub nas, cum s-a mai întâmplat. Dar sunt convins că 90% din echipele din România sunt în aceeași situație, nu pot să vorbească concret. Discuțiile premergătoare semnării unor contracte există și în momentul de față, vorbim de jucătoare românce în primul rând. Dar așteptăm răspunsul lor pentru că nouă ne place ca oricărei jucătoare care semnează cu echipa noastră să îi fie garantat venitul lunar. Și de această dată ne vom întinde exact cât ne este plapuma și vom face o echipă exact de banii pe care o să îi avem. Sunt convins că vom fi în topul Ligii Naționale și în sezonul care urmează. Va fi greu, dar când nu e? Cu cât e mai greu, cu atât e mai frumos”.
Nici numele antrenorului principal nu este încă sigur. „Cu antrenorul Manuel Rodriguez rămâne în aer discuția despre sezonul viitor. Nu știu ce pot să-i ofer și bugetul pe care-l avem, să vedem ce strategie abordăm. Totul se rezumă la bani. Când ai buget poți să te întinzi la jucătoarele pentru locurile fruntașe sau la jucătoare cu care încerci să scoți maximum ce se poate scoate din echipă sau peste. Manuel a avut un merit mare, nu numai el, și Cristi Bondor, din punct de vedere al staff-ului a fost o echipă sudată și cu Dan Moraru. Cei trei au știut să gestioneze momentele grele pe care le-am avut. N-am avut situații ușoare. Noi eram considerați mai de toată lumea, după felul cum am început, la pământ, outsideri. După care am reușit să ne revenim”, a adăugat Urban.
Un pas înainte
Președintele „galben-albastrelor” a apreciat sezonul suspendat drept unul „reușit, cu bune și cu rele. Au fost mai multe plusuri decât minusuri. Ne-am reorganizat după prima parte a campionatului. Am avut o echipă minunată, cum rar îți este dat să întâlnești un grup de jucătoare așa de unit, dar asta și datorită faptului că au fost o pleiadă de caractere excelente care s-au suplinit în orice situație și care se ajutau una pe alta fără niciun fel de rezerve. Mi-a plăcut această unitate de grup pe care staff-ul a avut grijă să o implementeze, dar și datorită faptului că am avut niște jucătoare deosebite și educate.
Oricum e un pas înainte, chiar dacă noi terminăm pe locul 3. Am ajuns până în finala Cupei României. Îmi place să cred că altul era deznodământul dacă finala era la Arad. Aveam șanse mari să ajungem și în finala Ligii Naționale pentru că ne-am bătut de la egal la egal cu Satu Mare, ne-am împărțit victoriile. Dacă învingeam acasă cu Clujul, se încheia campionatul cu noi pe locul 2. Eu zic că clasamentul e real în momentul în care s-a încheiat. Dar aveam șansa noastră să ajungem în finală și acolo se putea întâmpla orice în 5 meciuri”, a mai spus Urban.
Vrea același sistem
Oficialul arădean speră că sistemul cu grupe regionale în prima fază va fi păstrat și în sezonul viitor, pentru că reduce din costuri. „Sezonul precedent am jucat încontinuu, plictisitor, între noi din primii 6 meciuri peste meciuri. Nu mai avea farmec. Acest sezon a fost mult mai interesant și cred că e cel mai bun sistem posibil din ultimii ani. Mi-a plăcut foarte mult și tocmai de aceea am propus același sistem competițional și sper să rămână la fel. Ajută, în primul rând, și echipele pentru că cheltuielile de deplasare, cazare și masă sunt enorme”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!