Sportiva legitimată sub culorile CS Universitatea Arad, unde este pregătită de prof. Olivia Brosovszky, ar fi obţinut argintul şi în concursul rezervat copiilor 1 (13 ani), cu punctajul obţinut – 1859 p. Doar 21 puncte a despărţit-o de aurul naţional, pe care cu certitudine l-ar fi obţinut în condiţiile în care ar fi fost aptă 100% din punct de vedere fizic.
Denise Bejan a adus Aradului o medalie aşteptată vreme de 34 ani într-o probă de atletism combinată. Ultima clasare pe podiumul naţional de premiere l-am consemnat în 1987, când antrenoarea sportivei, Olivia Măcinic (actualmente Brosovszky), câştiga medalia de bronz la CN juniori 3 (14-15 ani) la pentatlon, după ce a parcurs cinci probe: 60m garduri, lungime, greutate, 80m viteză şi 800m rezistenţă.
„Denise este o atletă foarte talentată, cu calităţi fizice deosebite. Este competitivă, ambiţioasă, încăpăţânată şi are o personalitate puternică. Are potenţial să facă performanţă în atletism” – este descrierea făcută sportivei de antrenoarea Olivia Brosovszky.
Trimite articolul
XOameni buni, solicitați o alta diploma, cum sa fie scria de mână și cu CORECTURA numelui?? E Federatia Națională, nu club de cătun…
-
e diplomă de la 1980 pisi
-
e de pe vremea comunistilor, nu vezi ca scrie 1987 mai jos?
Andreea om bun, nu intelegi ce citesti?
iar numele de familie este scris gresit… era asa greiu sa mai tipareaca o diploma si sa scrie frums???
Oameni buni, solicitați o alta diploma, cum sa fie scrisă
de mână și cu CORECTURA numelui?? E Federatia Națională, nu club de cătun…
Felicitări!