Fiind o competiţie din seria CarpathianMan, Maratonul Piatra Craiului a avut un traseu cu o lungime de 41 de km şi o diferenţă de nivel de 2150 m, remarcându-se prin lungime, profilul, tehnicitatea şi exigenţele specifice mediului alpin.
Aradul a avut o reprezentare bună la această competiţie, numeroşi alergători ai Clubului Sportiv Experienţa Multisport fiind prezenţi: Adrian Glogoveţan, Diana Miazga, Eva Hochbauer, Lucian Dincea, Ioan Neş, Iulia Ghinga şi Kalman Ambruş. De asemenea, la această competiţie au luat parte Johanne Berg şi Xavi Navarro, cei doi fiind voluntari internaţionali în proiectul ,,The habit of running” (Obişnuinţa de a alerga) finanţat de către Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune. Cei din urmă s-au antrenat timp de 6 luni sub supravegherea instructorului Adrian Glogoveţan pentru a-şi dezvolta competenţele sportive, efortul lor fiind încununat cu ocazia acestui eveniment dat fiind faptul că au reuşit să finalizeze în premieră un maraton.
Iată câteva dintre impresiile alergătorilor arădeni prezenţi la Maratonul Piatra Craiului:
,, A fost cea mai dură competiţie la care am participat în viaţa mea. Am petrecut 7 ore şi 39 de minute alergând în peisajul mirific al Zărneştiului. Chiar dacă la un moment dat am simţit că nu mai pot, am reuşit în cele din urmă. La fel ca în viaţă, câteodată este mai greu, câteodată mai uşor, însă întotdeauna când îţi doreşti ceva cu adevărat trebuie să lupţi până la capăt” Xavi Navarro
,,Sunt mândru de faptul că Xavi şi Johanne au finalizat cu zâmbetul pe buze primul lor maraton şi pe deasupra montan. Munca depusă de mine pentru antrenarea lor a avut ca finalitate acest maraton, dar şi pregătirea lor fizică pentru viitoare competiţii de acest gen” Adrian Glogovetan
,,A fost greu, pe alocuri periculos, dar spectaculos. M-am pregătit intens pentru a-l termina cu bine şi nu regret nicio secundă că am făcut-o. Mă bucur că am reşit să realizez un timp foarte bun, o clasare bună la categoria mea de vârstă şi mai ales că am terminat cu bine cursa. Vremea a ţinut cu noi, a fost superb pe munte! M-a impresionat organizarea, a fost ireproşabilă” Iulia Ghinga
,,Maratonul Piatra Craiului este un eveniment în sine, organizat impecabil de oameni care iubesc muntele şi-l cunosc. Aerul curat, peisajele de vis, voia bună, bucuria şi energia alergătorilor, te fac să treci mult mai uşor peste dificultăţile tehnice ale traseului. În plus, fiecare alergător care a terminat cursa este strigat şi invitat pe scenă, în cadru festiv, unde îşi primeste medalia în aplauzele tuturor, ca semn de apreciere şi respect pentru performanţa sa” Diana Miazga
Au alergat la Maratonul Piatra Craiului
Aflat la cea de-a noua ediţie, Maratonul Piatra Craiului Salomon desfăşurat în Zărneşti (judeţul Braşov) la începutul lunii octombrie a adunat la start sute de participanţi din ţara noastră, dar şi din străinătate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
1
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!