„Wings for Life Word Run” este o competiție caritabilă (care are ca scop colectarea de fonduri pentru cercetarea destinată afecțiunilor coloanei vertebrale) derulată în mai multe orașe mari din toată lumea în același timp. Nu există o distanță limită. Toți participanții încep cursa în același moment, iar la 30 de minute după start mașina oficială de finiș pornește pe traseu în fiecare locație, iar pe măsură ce-i ajunge din urmă pe participanți, cursa acestora se termină. Acest proces continuă până când rămân un singur alergător și o singură alergătoare în cursă.
La nivel global, duminică, au alergat în această competiție peste 100.000 participanți. Rezultatul lui Roland de la Bratislava este cu atât mai important, cu cât el a ocupat poziția 128 în clasamentul global world wide.
Roland a condus cursa de la Bratislava pe primii 18 km, imaginea sa fiind constant proiectată pe ecranele de la startul competiție. La finalul cursei a fost întâmpinat cu aplauze și invitat pe scena competiției unde a urcat purtând în mână steagul României.
În ultimii ani Roland a alergat mai multe curse de maraton, semimaraton și ultramaraton naționale și internaționale, cum ar fi Maratoanele de la Paris, Berlin, Viena, Atena, Barcelona, Ultramaratonul montan de la Salzburg. În toate acest curse a fost primul român care a trecut linia de sosire, devenind astfel cel mai bun maratonist amator al României.
Roland face parte dintr-o echipă de alergători amatori, Kipkelenge Running Team, înființată în 2013 la Arad. Echipa nu are personalitate juridică și este formată din oameni care au în comun pasiunea pentru alergare și depășirea propriilor limite.
Din aceeași echipă au alergat ieri la Bratislava cu rezultate foarte bune alți 8 colegi: Dacian Todinca, locul 33 – 36,55 km; Marius Mairovitz, locul 113 – 29,45 km; Eugen Mairovitz, locul 136 – 28,61 km; Gheorghe Groza, locul 366 – 22,56 km; Adela Cristea, locul 582 – 19,38 km; Anca Unterweger, locul 1026 – 15,40 km; Andreas Dașcău, locul 1755 – 9,42 km; Adrian Dașcău, locul 1808 – 8,90 km.
Tot la Bratislava, o altă arădeancă, Iulia Ghinga (Experienţa Multisport), a reușit să alerge 36,55 km, clasându-se pe locul 34 în clasamentul general și locul 3 în clasamentul probei feminine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!