„Echipa de înotători a CSM Arad și-a reluat pregătirile în data de 20 august, la bazinul clubului AMEFA. A urmat apoi o perioadă de pregătire comună, la Oradea, cu înotătorii de la CSM Crișul, iar apoi un cantonament de o săptămână la Harkany, în Ungaria, care s-a finalizat cu participarea la concursul Cupa de sprint. La acest cantonament și concurs sportivul Rad Lucas nu a participat deoarece în aceeași perioadă a participat la un cantonament de pregătire în Bulgaria, cu lotul de cadeți”, ne-a declarat profesorul Viorel Bitang.
La menționata „Cupă de sprint”, de la Harkany, pe podium au urcat: Ionuț Sărac (50m bras – loc 1; 50m fluture și 50m craul – loc 2), Andreea Popescu (50m bras – loc 1; 50m craul – loc 3), Dacian Codrean (50m fluture și 50m craul – loc 3), Patrick Alexandru (50m bras – loc 2 și 50m fluture – loc 3), Sarah Rad (50m bras – loc 3) și Ștefania Elisei (50m fluture – loc 1; 50m spate și 50m craul – loc 3). La finalul competitiei, echipa secției de natație a CSM Arad s-a clast pe locul 3 din 24 echipe participante.
Concurs la Oroshaza
Arădenii s-au remarcat și la un alt concurs internațional, Cupa „Nagy Sandor”, desfășurată tot în țara vecină, la Oroshaza: Popescu (50m bras – loc 2), Rad (50m fluture, 50m bras, 100m spate și 100m liber – loc 1), Sărac (50m fluture, 50m bras și 100m liber –loc 2), David Crișan (100m spate – loc 2), Patrick Kugelman (100m spate – loc 3) și Raul Ciobanu (50m fluture – loc 2). Clasări onorabile mai au avut; Daria Elisei, Alexandru Stoicu, Lucas Hudac și Robert Laszlo, contribuind la locul 5 în clasamentul general.
A revenit de la Dinamo
„În prezent, lotul de înotatori a CSM Arad se află în pregătiri la bazinul Delfinul din Arad în vederea participării la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori din noiembrie, precum și la Campionatul Național de cadeți din decembrie. De menționat este faptul că sportivul Ionuț Sărac s-a transferat de la clubul Dinamo București la CSM Arad. De asemenea, reamintesc că sportiva Andreea Popescu va reprezenta România la Concursul Țărilor Central Europene, care se va desfășura la Belgrad, la începutul lunii decembrie”, a mai spus prof. Bitang.
Citiți principiile noastre de moderare aici!