SATU MARE. O echipă care în anii trecuţi lupta pentru podium, CSM Satu Mare, a ajuns o grupare de pluton, care riscă să nu prindă nici măcar play-off-ul actualului sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin. Astfel că victoria galben-albastrelor de la Univ Goldiş ICIM Arad, din meciul de duminică dimineaţa, nu trebuie să surprindă şi nici să ne entuziasmeze.
Elevele pregătite de Jose Araujo au forţat doar în primele 10 minute, suficient pentru a-şi asigura un avantaj liniştitor, pentru un (nou) succes facil în întrecerea internă. A fost o bună ocazie pentru portughezul de pe banca Aradului de a rula întreg lotul de jucătoare avut la dispoziţie, cu excepţia lui Demeter şi Manea, celelalte jucătoare trecându-şi numele pe lista marcatoarelor.
Pentru vicecampioanele României urmează o perioadă încărcată, cu 4 jocuri pe teren propriu şi unul în deplasare, într-un interval de doar 12 zile: acasă, cu Rapid Bucureşti (sâmbătă, 31 ianuarie) şi în deplasare, la Craiova (7 februarie), în Liga Naţională; acasă, cu Valosun Brno (4 februarie) şi SBS Ostrava (10 şi 11 februarie), în Liga Europei Centrale.
Caseta tehnică
CSM Satu Mare – Univ Goldiş ICIM Arad 52-76
Pe sferturi: 16-29, 12-12, 15-17, 9-18. Formaţii şi marcatoare – Satu Mare: Ferenczi 12 (1×3), Pricop 11 (1), Voica 10 (2), Moldoveanu 6, Laza 5, Manta 4, Szmutku 2, Bolba 2. A mai jucat: Kiss. Arad: Simmons 23 (1), Engelman 15 (1), Nagy 10, Broomfield 8, Samburska 7, Plouffe 4, Crăciun 4, Brosovszky 2, Milovanovic 2, Mercea 1. Au mai jucat: Manea, Demeter.
Citiți principiile noastre de moderare aici!