Primii au intrat în focuri juniorii II. La aer comprimat, Casian Codrean (antrenor Ion Vasilescu) a cucerit aurul, la fel ca şi echipa clubului arădean (Codrean, Alexandru Pîrvulescu, Luca Joldea). La junioare, Daria Haristiade a devenit campioană naţională, performanţă repetată şi la nivel de echipe, alături de Melania Ionuţaş şi Andrada Gheocel.
În proba de pistol liber, Casian Codrean a urcat pe prima treaptă a podiumului, Alexandru Pîrvulescu a luat argintul, în vreme ce echipa masculină a CSM Arad a devenit campioană a României. Un alt titlu naţional a fost obţinut în proba similară feminină, pentru CSM Arad trăgând Haristiade, Ionuţaş şi Gheocel).
Performanţele reprezentanţilor clubului arădean au şanse să se înmulţească, de vineri, tot la Bucureşti, când în poligon intră juniorii III.
Citiți principiile noastre de moderare aici!