La cinci minute de la reluare, Cherecheș a înscris cu capul, pentru 2-1, iar meciul părea relansat. Bucuria sebişenilor a ţinut însă doar trei minute, pentru că în min. 53, Bilia a refăcut diferenţa de două goluri în favoarea timişorenilor, la încă o gafă a portarului Păduraru. După o oră de joc, am mai semnalat un meleu, în care s-au împărţit destule „amabilităţi”, în urma căruia Rebenciuc şi Mihuţa care au fost eliminaţi.
Naţional Sebiş se poate plânge de ghinion, la primele două goluri, însă faptul că le-au încasat în primul sfert de oră ne arată faptul că s-a intrat mai greu în meci, ori adversarul a fost respectat prea mult.
„Nu caut scuze, dar s-a simțit lipsa lui Gelu Velici, am avut şi probleme de sănătate în lot, cu jucători internați, cu perfuzii. În plus de asta, am și început foarte prost, am luat două goluri repede și asta ne-a costat”, a spus Călin Cojocaru.
Pentru Național Sebiș au evoluat: Păduraru – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș, Avramescu, Mihuța, Călin, Rus, Susan, Unguru. Au mai jucat: Dăruială, Lazea, Stoian şi Stegaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!