15 etape de concurs, un lider detronat cu două runde înainte de final, sponsori generoşi (Hotel Parc Moneasa, Saller şi Paradisul Copiilor) şi o festivitate de premiere de neuitat, cu două perechi de fraţi, acestea au fost ingredientele unui concurs – Pariezi pe premiile JA – care s-a bucurat de un real interes printre cititorii Jurnal Arădean şi Aradon.
Vineri după-amiază, în prezenţa reprezentanţilor sponsorilor, cei mai buni dintre cei buni au intrat în posesia premiilor.
Cu o singură excepţie – Torok Noemi, cea mai inspirată dintre reprezentantele sexului frumos – , motivată, toţi ceilalţi concurenţi din TOP 10 au trecut pragul redacţiei noastre. Cu zâmbetul pe buze şi mulţumiţi că le-am oferit şansa de a paria fără bani şi a câştiga premii frumoase.
Alexandra, Silviu (reprezentanţii Saller) şi Oana (Paradisul Copiilor) au înmânat premiile fericiţilor câştigători, după cum urmează (în ordine inversă):
O minge de fotbal şi un abonament pe trei luni la Jurnal Arădean (locurile VI-X) – Torok Ladislau jr, Muscă Cornel, Molnar Alexandru, Bota Andreea şi Hamza Ioan; Tricou Saller, o minge de fotbal şi un toaster (locul V şi cea mai bine clasată în ierarhia feminină a concursului) – Torok Noemi; Radio cu ceas (locul IV) – Purda Silviu; Mixer de bucătărie (locul III) – Bota Sergiu; Trening Saller (locul II) – Kramer Gabriel; Pachet de Crăciun pentru două persoane la Hotel Parc Moneasa (locul I) – Mara Viorel.
Cel din urmă premiu a fost asigurat de Hotel Parc Moneasa (patron Teo Morar, director Ovidiu Fărcuţa) şi a provocat mare bucurie în familia câştigătorului. Sunt un iubitor al sportului rege, aşa că am răspuns afirmativ solicitării ziarului Jurnal Arădean de a mă număra printre sponsorii acestui concurs. Cum, de altfel, îmbrăţişez orice idee generoasă de acest fel. Mă bucur că am putut oferi unui arădean şansa de a petrece un Crăciun de neuitat la Hotel Parc Moneasa – ne-a declarat Teo Morar, patronul Hotelului Parc din staţiunea de la poalele Munţilor Codru Moma.
Câştigătorii, la cuvânt
Imediat după înmânarea premiilor am pasat microfonul fericiţilor câştigători ai concursului Pariezi pe premiile JA …
Mara Viorel (Chişineu Criş) – Mulţumesc Hotelului Parc din Moneasa pentru şansa oferită de a-mi petrece Crăciunul la Moneasa, precum şi ziarului Jurnal Arădean. Sper să recidivaţi cu organizarea unor astfel de concursuri. Premiul îl dedic fiului meu, Mario (clasa III), care m-a impulsionat, pe final, să-l depăşesc pe cel care a condus 13 etape: Tati, fă ceva să-l depăşeşti, iar eşti pe locul II.
Kramer Gabriel (Moroda) – După ce conduci 13 etape şi pierzi, pe final, ai un sentiment de regret. Dar, până la urmă, e doar un concurs. Pentru viitorul concurs, pe care îl aştept cu nerăbdare, aş propune acordarea unui număr mai mare de puncte la scor exact.
Bota Sergiu (Moroda) – Îmi pare rău că am ratat prima etapă. Vreau să-i mulţumesc lui Gabriel Kramer, el m-a impulsionat să joc. Voi face schimb de premii cu sora mea, Andreea. Îi dau mixerul, să-mi dea mingea.
Purda Silviu (Măderat) – Am câştigat primul concurs organizat de JA, cu ocazia Euro 2012 şi acum am fost aproape de podium. Punctajul este OK, nu am nimic de schimbat.
Torok Ladislau (Arad) – Felicit câştigătorii, organizatorii şi sponsorii. Uneori trebuie să te recunoşti învins de …fete, sora mea, care a reuşit să încheie cu un loc mai sus. Aş propune un număr mai mare de jocuri în viitorul concurs.
Muscă Cornel (Sântana) – Am participat şi la concursul cu Euro, dar nu am câştigat. Am perseverat şi sunt fericit.
Molnar Alexandru (Arad) – Îmi place fotbalul, îmi place să pariez. Mulţumesc ziarului şi sponsorilor pentru şansa de a paria pe gratis şi a câştiga premii.
Bota Andrea (Moroda) – Regret că nu am participat de la început, dar chiar şi aşa, am prins un loc în Top 10 cu ajutorul sfaturilor primite de la fratele meu, Sergiu.
Hamza Ioan (Arad) – Felicit câştigătorii şi organizatorii. Mingea de fotbal o voi oferi ca şi premiu la Cupa de Crăciun, competiţie organizată la Şc Fraţii Neumann, unde sunt profesor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!