Arădenii s-au clasat la finalul întrecerii pe locul 4, cu un bilanţ de trei victorii şi două înfrângeri. În semifinale, sportivii noştri au fost depăşiţi, scor 2-1, de o pereche bulgară, care avea să cucerească primul loc. În meciul pentru medaliile de bronz, Holhoş şi Abrudan au cedat dramatic, tot în faţa unor bulgari, scor 1-2 (21-16, 19-21, 11-15).
„Au făcut un concurs bun, dar au ratat clasarea pe podium. În meciul pentru locul 3 au condus cu 1-0 la seturi şi 19-18. Faţă de prima etapă (Timişoara, locul V) a fost mai bine, dar tot timpul e loc de mai bine” – a spus preşedintele-antrenor al Fan Arad, Ştefan Gog. Cei doi voleibalişti, Holhoş şi Abrudan, se pregătesc de Cupa Continentală din Malta (20-21 septembrie), competiţie care are ca scop (şi) atribuirea de bilete pentru Jocurile Olimpice din Brazilia. Tot acolo, România va mai fi reprezentată şi de campionul naţional Marius Mascovits (CS Municipal Arad), care va trebui să îşi găsească un partener, în condiţiile în care colegul său, Andrei Laza, a început pregătirile pentru voleiul de sală cu Tomis Constanţa.
Au ratat podiumul balcanic
PLEVNA. Vicecampionii naţionali Adrian Holhoş şi Moisă Abrudan (Fan Arad) au ratat de puţin o medalie la etapa balcanică de volei pe plajă, desfăşurată în week-end în Bulgaria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
2
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!