Faptul că Aradul a avut în delegaţia olimpică a României la Londra 2012 două sportive: Lucia Mihalache şi Daniela Dodean, reprezintă o performanţă a comunităţii. Aceste sportive sunt născute, formate şi lansate în marea performanţă de Clubul Sportiv Municipal Arad. Chiar dacă evoluţia lor la aceste Jocuri Olimpice nu a strălucit, în sensul că nu s-au cucerit medalii, prestaţia lor a fost impresionantă.
Lucia Mihalache, dupa o manşă de 25 de talere doborîte, se afla pe primul loc, însă presiunea psihică şi mai ales reactivarea problemelor de sănătate au făcut-o să rateze următoarele două manşe şi intrarea în finală. Lucia Mihalache rămâne un model de implicare şi de promovare a tirului sportiv. Experienţa competiţională acumulată poate constitui un argument pentru abordarea viitoarei Olimpiade.
Daniela Dodean este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă din România şi din Europa, componentă de mai multe ori în selecţionata lumii care a jucat contra Chinei. Eliminarea Danei Dodean de către chinezoaica Ding Ning, numărul 1 mondial, finalista ediţiei de la Londra, era de aşteptat. Prestaţia ei a fost la nivelul valorii europene şi numai cineva necunoscător sau răuvoitor ar fi avut alte pretenţii.
Ceea ce am văzut în urma prestaţiei celor două sportive, reprezintă nivelul acumulărilor făcute de-a lungul anilor. In spatele performanţelor sportive stau mii de ore de antrenamente, nenumărate renunţări, sacrificii şi suferinţe. Fiecare sportiv işi are propriul său bioritm şi propriile oportunităţi. În lupta pentru cele trei medalii puse în joc trebuie să fi şi un ales al sorţii pentru a te regăsi pe podium. Pentru aceste olimpice arădene, deocamdată, nu a fost să fie…
Cei care cunoaştem toate eforturile şi sacrificile lor le apreciem şi le mulţumim!
Citiți principiile noastre de moderare aici!