SFÂNTU GHEORGHE. Manuel Rodriguez a făcut schimbări în formula de start, începând cu Hadzovic, Webb, Fodor, Bartok și Karakasevic. S-a marcat puțin în debutul partidei și scorul era 4-4 după primele patru minute. Sepsi a rupt echilibrul grație unui „run” de 13 puncte și la prima pauză conducea cu 20-7. Arădencele nu s-au regăsit deloc în atac în sfertul secund, marcând doar de două ori de la linia de fault. Gazdele au profitat și aveau un avans confortabil la jumătatea partidei, scor 38-9. În prima repriză nu s-a înscris deloc de la distanță. Arădencele au avut mai multe șuturi din acțiune, dar un procentaj foarte slab, de doar 8%, față de 45% în dreptul gazdelor.
Au recuperat 18 puncte în repriza a doua
Debutul reprizei secunde le-a aparținut arădencelor, care au înscris 16 puncte și au primit doar două în primele cinci minute. Sepsi s-a distanțat din nou și avea 53-28 la ultima pauză. FCC Baschet Arad reducea din nou diferența în debutul sfertului patru, în care a înscris primele 7 puncte. A fost rândul gazdelor să rateze mult în această perioadă de joc, în care au folosit diverse formule. Arădencele au profitat și s-au apropiat, iar diferența finală a fost de 11 puncte, cea mai mică cu care campioana a câștigat un meci în această ediție a LNBF.
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – FCC Baschet Arad 61-50 (20-7, 18-2, 15-19, 8-22)
Arădeanca Andra Mandache a fost cea mai bună marcatoare a partidei cu 18 puncte pentru Sepsi. De la campioană au mai înscris: Givens 12 puncte, Demeter 8, Godri-Părău 8, Topuzovic 8, Vucetic 5 și Orban 2.
Adrienne Webb a marcat cel mai mult pentru FCC Baschet Arad, 15 puncte. La oaspete au mai înscris: Robinson 12 puncte, Ardelean 10, Hadzovic 5, Bartok 2, Fodor 2, Akathiotou 2, Pop 1 și Karakasevic 1. Robinson și Hadzovic au fost cele mai bune recuperatoare la arădence, cu câte 8 recuperări, sârboaica având și 6 pase decisive.
Ambele formații au terminat cu 21 de reușite de la semidistanță, iar la triple scorul a fost 2-1. La final Sepsi a avut 37% reușite din acțiune, iar FCC-ul, 29%, cu 12 șuturi în plus. Gazdele au fost mult mai precise la libere, cu 13 reușite din 14, față de 5/13 în dreptul arădencelor.
Cele două echipe s-ar putea întâlni din nou peste două săptămâni, în finala Cupei României. Până atunci elevele lui Rodriguez mai au două deplasări foarte importante în campionat, miercuri la Brașov și la finalul săptămânii, la Târgoviște.
Citiți principiile noastre de moderare aici!