Încet, dar sigur, cei de la Şoimii Pâncota se pun pe picioare. După ce au stabilit un record negativ greu de egalat vreodată, în toată Europa, formaţia din Podgorie se pregăteşte de meciul cu UTA. Şi nu oricum, ci cu un antrenor calificat, care a ajuns, azi, în oraşul nostru. Un handicap ar fi vârsta celor doi tehnicieni, dar – poate – bătrâneţea e „cartea câştigătoare”.
Oddi, pe „Gloria”
Azi, la ora 18.00, Şoimii Pâncota s-a antrenat pe stadionul „Gloria”. La faţa locului au ajuns şi noi antrenori, Giancarlo Oddi şi Fausto Salfa, însă au urmărit de pe margine şedinţa de pregătire, care s-a desfăşurat sub comanda lui „Bebe” Mitu şi Călin Petrică.
Oddi şi Salfa au discutat cu „Bebe” Mitu despre programul de mâine, când se doreşte un „amical” cu Victoria Zăbrani, iar apoi, italienii au discutat non-stop pe parcursul antrenamentului.
„Vrem să facem treabă”
Printre „picături”, noul tehnician al Şoimilor, Giancarlo Oddi ne-a spus: „Am venit la o echipă necunoscută, dar vrem să facem treabă. O să vorbim mai multe după ce o să cunosc echipa, abia am ajuns la Arad”.
Oddi va avea treabă destulă, având în vedere situaţia dezastruoasă din clasament.
Se tot caută jucători
Pe de altă parte, cei de la Şoimii Pâncota speră să-l poată legitima, până la urmă, pe Taider, dar şi pe Dorinel Popa, care se antrenează cu echipa.
Azi, la Arad a mai ajuns un jucător necunoscut, chiar din Honduras, iar luni a sosit Baba Ndaw Seck, un senegalez de 20 de ani.
UTA, mare favorită
Directorul sportiv al celor de la Şoimii, Dorin Micşa spune că va fi greu sâmbătă, cu UTA. „E un meci important, nici nu mă gândesc la UTA ci la noi. Pornim, clar, cu ultima şansă, dar fotbalul e fotbal şi trebuie jucată cartea până la capăt. E limpede, ei sunt mai omogeni, au relaţii de joc, sunt pregătiţi. Noi nu avem nimic din toate astea” – ne-a declarat Micşa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!