TG. JIU. Zilele trecute, a avut loc etapa finală a ONSŞ la fotbal, băieţi-liceu, unde Liceul cu Program Sportiv a reprezentat cu cinste Aradul şi a scris o (nouă) filă de istorie, câştigând în premieră titlul de campioană a României.
Drumul spre aurul naţional nu a fost unul deloc uşor, dovadă rezultatele obţinute: 6-1, cu Liceul „Sfântul Pantelimon” Bucureşti; 6-3, cu Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza; 2-2, cu LPS Brăila – în grupă; 9-4, cu Colegiul Naţional „Octavian Goga” Marghita – în semifinale; 3-2, cu LPS Brăila – în marea finală.
Iată numele campionilor României: Slagian Nichici – portar; Ştefan Goia, Bogdan Burlă, Sergiu Lazăr, Paul Gliguţa, Flavius Păvălan, Darius Ardelean, Cătălin Hlistei şi Daniel Gheorghiţă. Antrenor: prof. Adriana Inoan.
Echipa Aradului s-a întors acasă şi cu două titluri speciale: Cătălin Hlistei – cel mai tehnic jucător şi Bogdan Burlă – cel mai bun jucător. Cei doi fotbalişti au fost contactaţi deja de reprezentanţi ai clubului de Liga I, Pandurii Tg Jiu, pentru o posibilă viitoare colaborare.
„Am crezut în elevii mei şi mă bucur că au confirmat. S-au mobilizat exemplar şi au arătat ca o adevărată echipă. Le doresc să creadă în valoarea lor şi aş vrea să-i văd evoluând la echipe cât mai mari” – ne-a declarat prof. Adriana Inoan, care nu a uitat să aducă mulţumiri prof. Sorin Rotaru (LPS Arad), dar şi antrenorilor care lucrează cu aceşti viitori fotbalişti: Mutică, Erdei, Pinţa, Gaica, Miţiţi şi A.Vasile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!