ARAD. O lună de zile. Aceasta este perioada de timp avută la dispoziţie de cluburile sportive arădene declarate eligibile la sesiunea a doua de finanţări nerambursabile „Promovarea sportului de performanţă” iniţiată de Centrul Municipal de Cultură Arad, instituţie aflată în subordinea Primăriei, pentru a cheltui sumele alocate. Şi asta, deoarece, primarul Călin Bibarţ a întârziat în mod intenţionat demararea procedurii de finanţare prin CMC, amăgindu-ne cu o posibilă finanţare directă din fonduri europene, despre care Consiliul Concurenţei nu a avut obiecţii.
Promisiune neonorată!
Deşi UTA este considerată revelaţia acestui început de sezon în Liga 1, primarul Bibarţ a uitat de promisiunile, cu tentă electorală, din luna august, când vorbea despre alocarea a patru milioane de lei în intervalul septembrie-decembrie. Iar echipei fanion a Aradului i-au fost alocaţi sub 33% din maximum posibil legal, adică 2 milioane din cei 6 puşi la bătaie de CMC Arad. Dacă adăugăm cei 2,9 milioane lei distribuiţi în prima sesiune de finanţare nerambursabilă, ajungem la un total de 4,9 milioane lei, mult sub cifra alocată anul trecut (7,3) pe vremea când echipa avea cheltuieli mai mici, de liga secundă.
Doar jumătate din bani!
O altă „şmecherie” girată dinspre Palatul Administrativ este legată de cuantumul banilor alocaţi în această mini-sesiune de finanţări nerambursabile. Invocând „neîndeplinirea punctajului minim” (fără a se preciza „cu subiect şi predicat” motivul respingerii proiectelor), AC Piroș Security (55 800 lei solicitați), HC Beldiman (94.820 lei) și Voința Arad (cu un proiect din două) au fost marele pierzătoare ale sesiunii cu numărul doi. Dacă mai punem la socoteală că şi celorlalte şase entităţi sportive declarate câştigătoare li s-au tăiat din sume „la greu”, ajungem la concluzia că CMC Arad a făcut o economie de trei milioane lei.
Proiecte câştigătoare
Iată care sunt puținii câștigători ai sesiunii a doua de proiecte pentru fonduri nerambursabile, care de fapt este prima din acest an, exceptând UTA…
Asociația Fotbal Club UTA Arad („UTA în Liga I, 2020”) – 2 milioane lei; Club Sportiv Baschet Arad („Participare în Liga Națională și Cupa României de baschet feminin”) – 600 de mii lei; Clubul Sportiv AMEFA Arad („Aradul în Superliga – polo pe apă 2020”) – 200 de mii lei; Asociația CS Pro Volei Arad („CS Pro Volei Arad – Pregătirea și participarea echipei de volei seniori în Liga a II-a de volei masculin”) – 100 de mii lei; Clubul Sportiv AMEFA Arad („Tradiție în sportul arădean – haltere -Campionate Naționale seniori 2020”) – 50 de mii lei; Clubul Sportiv Atletico Arad („Performanță în activitate”) – 20 de mii lei; ACS Voința Arad (Cantonament de pregătire specifică a sportivilor juniori și U23) – 10 mii lei; Asociația Club Sportiv Șah Club Vados Arad („Șahul de performanță”) – 10 mii lei.
Trimite articolul
XAsa profesor… asa elev! Bravos! Încet…incet devenim un mic orășel balcanic …undeva ….nicaieri
Bibart esti o mizerie
Utistii au votat ca orbii ,Mesar….,in acest fel facand jocul lui Falca care dibace fiind si-a bagat omul la inaintare ca voturile sa nu mearga cumva la USR… si nu s-au dus,cam cu diferenta asta s-a castigat primaria ! Da, dar la faza asta a pierdut UTA …,al dracului Mandi-Bula asta,cum stie el sa-i foloseasca pana si pe cei mai inversunati dusmani ai sai tot in folosul lui …!
Comisia a analizat aceste proiecte sau a dat banii dupa ochi frumosi??? Halal comisie.De ce nu se publica cine face parte din comisia care evalueaza priectele ??? Ce sporturi au prioritate in Arad??? De ce nu se publica punctajul obtinut de fiecar proiec??? Actualul primar a invatat bine lectia de la fostul primar cun sa NU DEA BANI PREA MULTI pentru sport.
Bibi are caracterul lui Falca! Copy paste! Sunt prosti aia care l-au votat, prosti dar multi
Repet, nu m-i se pare normal ca o echipa de fotbal, care se numeste profesionista, sa fie sprijinit doar de primarie.
UTA trebuie sa creasca si sa vanda jucatori cu minim 500.000 EUR la cluburi mari si sa se autosustina din asta!
UTA are nevoie de un finantator!
-
UTA BD a vândut jucători doar că banii au intrat în altă parte, nu în club.
-
Da ,ai dreptate ….,la Atletico adica la …. ,Mesar !!!!
-
Dar de milioanele de lei aruncate pe festivalurile cultural – recreative Glad – Falca – Bibart nu ziceti nimic. Voi vreti bani pt manele si shaorma pe strand, noi sa vedem fotbal profesionist in scop recreativ. Deci care e diferenta? Unii sa primeasca si altii nu?
-
-
-
Mai informează-te.Uta nu e sprijinită doar de primărie
-
Până să ajungi să vinzi jucători la așa nivel ai nevoie de sprijin financiar