Tragerea la sorți a pozițiilor din Tabela Berger va avea loc, cu începere de la ora 12:30, la Oradea, locul unde se desfășoară o ședință a Biroului Federal al FRB, dar și Campionatul European de baschet feminin Under 18, grupa a doua valorică. Spre deosebire de stagiunile trecute, toate cele 14 echipe care au încheiat campionatul trecut se vor afla în urnă, cele două echipe, din trei, aflate în liga secundă, CSȘ Rm. Vâlcea și Olimpia București, refuzând invitația Federației. Campionatul și Cupa României vor debuta la finalul lunii septembrie.
În ceea ce privește lotul, noutățile majore vor fi anunțate luna viitoare, când va sosi la Arad antrenorul Jose Araujo, cel care și-a prelungit înțelegerea cu gruparea arădeană. Dintre americancele care au contribuit la argintul național, Laura Broomfield este singura care va continua la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!