ARAD. Valbon Arad găzduiește în 27 și 28 februarie meciurile grupei J în Campionatul Național U16 de baschet masculin. Este primul turneu al întrecerii din acest sezon.
Formația arădeană joacă din nou într-un campionat național după aproape un an. Ultimul meci disputat de băieții de la Valbon a fost în 1 martie 2020, la categoria U15. După aceea campionatele juvenile au fost întrerupte. În afara puținelor formații care au jucat la turneele finale, celelalte au avut o pauză foarte lungă la meciurile oficiale din CN.
În acest sezon arădenii vor juca la categoria următoare, Under 16. La primul turneu au fost repartizați în grupa J, alături de LPS Bihorul Oradea și SCM Timișoara.
Program
Șase partide se vor disputa la sala Liceului Sportiv, din Bujac. Vor fi câte trei meciuri pe zi, programul fiind același în ambele zile. LPS Bihorul Oradea și SCM Timișoara se întâlnesc sâmbătă și duminică de la ora 9. Valbon Arad joacă cu SCM Timișoara în ambele zile de la ora 12:15, iar de la 16 va întâlni formația bihoreană. În contextul pandemiei, protocolul medical al FRB nu permite prezența spectatorilor în tribune.
În sezonul regulat vor mai fi două turnee. Unul este programat în 20-21 martie, la care se va face repartizarea în funcție de locurile ocupate la primul turneu. În 17-18 aprilie va avea loc ultimul turneu din această fază, la care se va juca tot în funcție de pozițiile ocupate la turneul anterior. Echipele clasate pe primele două locuri în cele patru grupe de la turneul trei se vor califica la turneul final, din 2-6 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!