BC ICIM şi SCM Craiova au oferit
celor 300 de spectatori care au luat
sâmbătă seară drumul Polivalentei
un meci cu două părţi distincte.
Până la pauză, cele două
grupări s-au întrecut în erori,
oaspetele reuşind contraperformanţa de a
marca doar două puncte în sfertul doi,
după 20 de minute de joc efectiv tabela
arătând un 28-22 valabil eventul în
competiţiile juvenile. La revenirea de la
vestiare, fetele de pe parchet şi-au mai revenit
reuşind unele faze frumoase, Bianca
Drăguş (cu un excelent procentaj la triple;
5/6), respectiv Cristina Ciocan fiind în
prim-planul acţiunilor. Finalul a adus bucurie
în tabăra ICIM-ului, scor final 72-58
şi fetele lui Dan Moraru sunt la a şasea
victorie în acest retur, din şapte partide
susţinute, singura sincopă
înregitrându-se pe terenul liderei
neînvinse din Târgovişte.
Partida cu oltencele a avut şi momente de
nervozitate, Tarţa şi Gliga fiind
sancţionate cu greşele anti-sportive, iar
fosta arădeancă Alexandra Cutaş cu
greşeală descalificatoare, după un duel
violent cu Tarţa. Componenta BC ICIM a lovit-o
în faţă pe Cutaş, fără
ca arbitrii Potra sau Roşu să aibă vreo
reacţie, iar la câteva secunde olteanca a
lovit-o fără minge pe Tarţa,
părăsind terenul de joc, nu înainte de
a arăta „un deget” publicului
arădean.
Pentru ICIM au evoluat: Tarţa 20 (4×3), Urban 19
(5), Ndeye 2, Meszaros 18 (1), Pavel 4, Mercea,
Ionescu, Bucică 5, Kane 4, iar craioveanul Liviu
Manea a aruncat în luptă pe: Ciocan 18 (2),
Al. Cutaş 13 (2), Ştefan 4, Cr. Cutaş 14
(1), Chirilă, An. Cutaş, Haas 3 (1) şi
Gliga 4.
Miercuri, începând cu ora 18.00, Sala
Polivalentă va găzdui un alt duel interesant,
BC ICIM primind replica echipei clasate pe locul
secund, BC Teleorman.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!