ARAD. Ca mai peste tot, și cei de la Asociația Județeană de Fotbal Arad au ajuns la bilanțul finalului de an. Așa cum au știut ei mai bine, cei din echipa președintelui Răzvan Cadar au dus la bun sfârșit și 2021. Unul cu destul de multe încercări, în care nu s-au putut organiza prea multe competiții, s-a mers strict pe campionatele ligilor a IV, a V-a și a VI-a.
La întâlnirea cu presa, au participat, pe lângă președinte, secretarul general Vasile Rad, vicepreședintele Andras Mako și reprezentantul echipelor din Liga a VI-a în Comitetul Executiv, Nelu Iovescu.
Mai bine, la anul…
„Sunt bucuros că am pierdut doar câteva echipe, patru la număr de la Liga 5-a, dar cu toate astea în județul Arad activează peste 70 de formații în cele trei ligi rezervate seniorilor sau în campionatele copiilor și juniorilor. Asta înseamnă că perspectiva este foarte bună, copiii și juniorii de azi vor fi peste 10-15 ani fi viitorul fotbalului nostru și – până la urmă – de ei trebuie să ne îngrijim cel mai mult. Acum este primul an în care am avut competiție propriu-zisă de când sunt eu președinte la AJF, după tragedia petrecută în aprilie 2020. Mi-ar fi plăcut ca astăzi să vă vorbească Adi Lucaci, iar eu să-i fiu eventual alături ca și colaborator și prieten. Din păcate, pandemia a blocat și fotbalul și ne-am dat drumul destiul de greu de abia în acest an. Am avut foarte mari probleme în ceea ce înseamnă funcționarea AJF-ului pentru că anul trecut, neavând competiție, neavând veniturile generate de competiții sau diferite comisioane în ceea ce înseamnă transferuri sau alte lucruri, am fost la rândul nostru blocați. În anul 2021 am avut competiție, am avut niște venituri, dar cheltuielile au fost destul de mari și nu a fost ușor pentru noi. Sper să reușim să ne revenim total și perspectiva anului următor să fie mult mai bună și să venim către iubitorii fotbalului și cu lucruri interesante și din partea noastră. Aș fi vrut să organizez mai multe competiții, dar nu mă las bătut pentru la anul” – a fost primele cuvinte ale lui Razvan Cadar.
Echipe mai multe
Din campionatul următor, cei de la AJF Arad vor să mărească numărul de echipe din liga a IV-a. Iată ce spune președintele Cadar:
„În primul rând, am vrut să scot în evidență că AJF Arad și județul nostru au fost primele care au reluat competiția în această primăvară cu acel mini campionat în care s-au înscris nouă echipe. A fost o întrecere reușită, păcat că a existat acea presiune pusă de Federație pentru o dată fixă la care trebuie desemnată campioana județeană și, deci, participanta din partea Aradului la barajul. Cu ajutorul echipelor am reușit să avem așa un tur de forță, să jucăm într-o perioadă destul de scurtă mai multe meciuri, miercuri, sâmbătă, miercuri, sâmbătă și, până la urmă, ne-am încadrat în timp și am reușit să desemnăm campioana, pe Frontiera Curtici, care a și câștigat barajul. Din sezonul ce vine vrem să mărim numărul de echipe la Liga 4-a de la 10 la 14 echipe. Am structurat Liga 5-a în trei serii, deci campioanele vor promova în Liga 4-a, apoi mergem la locurile doi, însă nu vom coborî până la locul 7, asta e sigur. Au mai fost echipe care au spus că au baze sportive bune și vor să promoveze, dar nu se poate acest lucru, trebuie – totuși – să avem un criteriu sportiv ce trebuie să primeze. Când Lipova a promovat cu a doua echipă și a dorit să se înscrie în Liga 4-a am avut o întâlnire și restul echipelor au marșat pe dorința de a continua cu meciurile în zoua de sâmbătă. Și la Șepreuș a fost o discuție, căci și ei doreau să joace în Liga 4-a duminică pentru pe unii jucători religia îi împiedica să intre pe teren sâmbătă, dar acolo era o discuție legată și de baza sportivă. Și la vară vom face la fel, adică ne vom întâlni și vom discuta și majoritatea echipelor decide sub ce formă se va juca noul sezon. Din punctul meu de vedere, sâmbătă ar trebui să fie ziua de joc pentru Liga a 4-a, dar asta nu înseamnă că echipele implicate nu vor alege altceva”.
Mai multe competiții
Cum pandemia le-a dat peste cap planurile, cei d ela AJF plănuiesc să organizeze mai multe competiții în 2022.
„Eu sper ca undeva în ianuarie-februarie să facem o competiție, un turneu în memoria lui Adi Lucaci. Am vrea ca la această competiție să participe reprezentanții AJF-urilor din zonă. Adi avea o relație foarte bună și era apreciat de către toate AJF-urile din zona de vest a țării, cum ar fi Alba, Hunedoara, Timiș, Bihor sau Caraș și am vrea ca acestea să ne onoreze cu prezența la memorial. Dacă, totuși, nu vom reuși acum în iarnă, căci trăim sub amenințarea valului 5, atunci ne gândim să facem acest memorial în aprilie, chiar în perioada în care el a a decedat acum doi ani, în preajma Floriilor. Evident, intenția noastră este să reluăm și celelalte memoriale, Nicolae Ardelean, Ionuț Leac, care – totuși – s-a făcut în acest an dar în toamnă, dar și celelalte competiții atât de dragi lui Adi, Cupa Satelor înainte de toate. Acum că tot mai multă lume s-a vaccinat, cheltuielile cu testările s-ar reduce mult la cluburi și ar fi mai doritoare să participe la competițiile noastre” a mai spus Cadar.
Rămân aceleași reguli
Președintele AJF a mai spus că nu se modifică nimic în privința echipelor de juniori sau a regulei Under.
„E un lucru foarte bun această obligativitate cu două echipe de juniori pentru formațiile de Liga 4-a și nu văd de ce l-am modifica. Dacă i-am obliga să aibă doar o echipă s-ar agita pentru o echipă, dar, având nevoie de două, se mobilizează și caută să alinieze un număr dublu de copii și juniori la startul competițiilor oficiale. Iar din acest fond de jucători tineri mai mare echipa de Liga 4-a va avea de unde alege în viitor. Chiar și Federația pune accentul pe tineret, având și regulile legate de fotbaliștii Under la fiecare eșalon și așa vom face și noi la Arad. Cel puțin echipele de Liga 4-a vor fi obligate să joace mereu cu doi jucători sub vârstă” – a conchis Cadar.
Vom reveni și cu alte amănunte de la bilanțul finalului de an de la AJF Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!