Competiţia, dotată cu premii de 7 500 dolari, a reunit peste 120 de concurenţi din 15 ţări europene afiliate World Budybuilding & Physique Sports Federation (WBPF). Aceştia s-au confruntat în cadrul disciplinelor bodybuilding, fitness, athletic physique şi fitmodel. Miza a fost importantă- un loc la Campionatele Mondiale WBPF- Bangkok, Thailanda.
Arădenii de la CS AMEFA au fost şi ei prezenţi la această competiţie. Şi nu fără folos. Sportiva Pană Geta a devenit vicecampioană europeană la categoria masters femei, iar Scorţar Andrei a ajuns până în finala categoriei seniori, 70 kg, clasându-se pe locul VI spre mulţumirea antrenorului Mihai Dehelean. În fine, arădeanul Kantor Eugen, categoria masters, şi-a îmbogăţit palmaresul cu un argint european. Pentru clubul Redis Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!