Dan Gîrtofan era lider după prima zi a competiției și și-a menținut acest statut până înaintea ultimei probe speciale, ce a avut loc la Nadăș. Parcursul pe traseul de 21.7 km a făcut diferența, podiumul probei fiind ocupat de Marișca/Poenaru (timp 14:29.8), turcii Orhan/Burcin (timp 14:33.6) și Porcișteanu/Dobre (timp 14:45.7)
Gîrtofan și Marza au încheiat etapa de la Nădăș doar pe 4, fiind astfel depășiți în ierarhia generală. Pe trei la general s-a clasat echipajul menționat din Turcia.
Vineri pe etape
Gîrtofan s-a impus în două din cele patru probe speciale de vineri (ambele Frumușeni, PS 1 și 3), Bogdan Marișca a câștigat la Șiștarovăț (PS 2), iar Vali Porcișteanu s-a impus în super-speciala Arad (PS 4).
Favoritul a ieșit repede
Campionul național absolut din 2015 și 2016, Simone Tempestini, venea din postura de favorit, întărită de succesele de la Arad din ultimele două ediții. Pilotul Napoca Rally Academy a stabilit reperul la shakedown, însă PS1 l-a scos din joc în urma unui contact cu un obstacol.
Revenit sâmbătă, Tempestini a câștigat etapa a cincea (Conop), rundele cu numărul 6, 7 și 9 (Nadăș, Șiștarovăț, respectiv Nadăș) i-au revenit lui Marișca, iar Porcișteanu a triumfat în PS 8 Conop.
Lista campionilor
Etapele anterioare i-au avut în prim plan pe maghiarul Gergo Szabo (câștigător în 2009 și 2010, pe un Mitsubishi Lancer Evo IX, alături de Zoltan Kohler, respectiv Levente Csegzy), francezul Francois Delecour (campion în 2012 și 2013 la volanul unui Peugeot 207 S2000, avându-l în dreapta pe Dominique Savignoni), românii Valentin Porcișteanu (alături de Dan Dobre; 2011 pe o mașină Lancer Evo IX), Edwin Keleti (Ford Fiesta R5 – 2014), și Simone Tempestini (campion al ultimelor două ediții, alături de Dorin Pulpea, respectiv Carmen Poenaru-Găureanu)
A treia etapă
Raliul Aradului KIA a contat ca etapă a treia a Campionatului Național de Raliuri Dunlop – primele două fiind câștigate de Marișca, la Cluj-Napoca, respectiv Tempestini, la Brașov -, dar și ca runda a doua a Balkan Rally Trophy, campionat ce face parte din Trofeului European de Raliuri FIA.
Festivitate de premiere
Marișca va primi trofeu la festivitatea de premiere ce va începe la ora 21:00, pe podiumul din fața Primăriei Arad, sosirea festivă având loc la ora 18.15, în aceeași locație.
Citiți principiile noastre de moderare aici!