Destui spectatori au asistat astăzi, pe o căldură toridă, la ultimul act al BRD Arad Challenger, turneu ajuns la ediția a IV-a, deși la fileu nu s-a aflat vreun tricolor. După un meci care s-a întins pe durata unei ore și 41 de minute, bosniacul Dzumhur s-a impus cu 6-4, 7-6(3), revenind în primul set de la scorul de 1-4! Interesant este faptul că din cele 144 de puncte jucate, fiecare competitor a câștigat 72!
Dzumhur este la al doilea turneu câștigat în Circuitul ATP Challenger, tot în acest sezon impunându-se pe zgura de la Mersin. În Circuitul ITF, bosniacul antrenat de către tatăl său Nerfid Dzumhur are 12 trofee în palmares.
Finalistul turneului din incinta bazei „Activ” a fost recompensat cu 48 de puncte ATP și 2.975 de euro, iar campionul Dzumhur cu 80 de puncte și 5.035 de euro, acesta din urmă trecându-și numele pe o listă care îi mai cuprinde pe: David Guez (Franța; campion în 2010; a pierdut în turul inaugural în acest an), Facundo Bagnis (Argentina; 2012) și Adrian Ungur (2013; la actuala ediție eliminat în turul secund).
Următoarea întâlnire cu sportul alb a fanilor arădeni este programată la începutul lunii august, când are loc a zecea ediției a Trofeului „Ilie Năstase” la feminin, turneu cu premii în valoare de 10.000 de dolari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!