Competiția arădeană cu premii de 35.000 de euro + H va debuta duminică, 1 iunie, cu primele tururi de calificări, tabloul principal urmând a începe în după-amiaza zilei de 2 iunie, pe acesta fiind prezenți cel puțin 5 români: Victor Hănescu (favoritul principal), Adrian Ungur, Marius Copil (ambii cotați ca favoriți), Victor Crivoi și Patrick Ciorcilă (wild-card).
BRD Arad Challenger, pe micul ecran
ARAD. Aradul intră încet, dar sigur, în febra turneului de tenis BRD Arad Challenger, unul care va putea fi urmărit (și) pe micul ecran, postul DigiSport urmând să transmită cele mai importante partide ale zilei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
2
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
3
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!